În ediția curentă a MWC Barcelona 2022 am primit din partea NVIDIA și PC Garage un super laptop de gaming. Este vorba despre un notebook ASUS ROG Strix Scar 15 (2022) G533Z

Printre cele mai importante specificații ale sale m-aș referi la:

🟢 placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti cu 8 GB GDDR6*, ROG Boost a 1460MHz și 150W;

🟢 display IPS cu rezoluție WQHD / 2560 x 1440 pixeli cu rată de refresh la 240Hz, timp de răspuns de 3 ms;

🟢 procesor Intel Core i9-12900H cu 14 nuclee (6 x P-cores și 8 x E-cores), ce rulează la 2.5 GHz și atinge maxim 5 GHz, 32 GB memorie RAM de tip DDR5-4800 SO-DIMM (maxim poate fi upgradat până la 64 GB) și SSD de 2 TB pe PCIe 4.0;

🟢 Windows 11 Home. 

ASUS oferă și opțiunea NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti cu 16 GB GDDR6 (aici aș spune că avem un adevărat Concorde pentru segmentul notebook). 

Aș putea spune că este o evoluție a lui ASUS ROG Strix Scar III – ului meu personal (placă grafică NVIDIA GeForce RTX 2070 de 8 GB, IPS de 15.6 inci cu rezoluție FHD și rată de refresh la 240Hz, procesor Intel Core i7-9750H de tip six -core, 32 GB memorie RAM de tip DDR4 la 2666MHz, SSD de 1TB). 

Spun asta pentru că până și designul arată că avem de-a face cu o evoluție de la ROG Strix Scar III spre ROG Strix Scar 15. 

Din start sunt două elemente ce le diferențiază:

  1. Putere de procesare superioară pe generația actuală (combo-ul placa grafică NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti de 8 GB + Intel Core i9-12900H își arată putere de procesare mai mare în editarea clipurilor video, de fapt în orice sarcină mai solicitantă pe care o rulezi pe notebook);
  2. Nu mai este la fel de gălăgios. Cumva au rezolvat această problemă. Răcirea se face în continuare pe aer, este un zgomot pe care-l primești în modul Turbo, dar nu mai este la fel de pregnant precum la modelul meu (zgomot cu care trebuie să recunosc că am ajuns să mă obișnuiesc). 

MWC Barcelona este cel mai mare târg de tehnologie din lume. Pe segmentul de mobile și aici cu accentul pe partea de servicii, 5G, tehnologii ale viitorului aș spune că nu are rival. 

MWC Barcelona 2022 s-a organizat după 2 ani de pauză sub contextul pandemiei. Nu a mai fost la fel de mare precum edițiile precedente, deși aglomerația mi s-a părut a fi destul de considerabilă. Au fost puține premiere pe telefoane mobile, nișa pe care ne interesează în mod deosebit, dar marile branduri au avut standuri mari. Am văzut noutățile Samsung, Huawei, Xiaomi, OPPO etc.

Am notat 5 situații în care un laptop precum ASUS ROG Strix Scar III cu grafică NVIDIA Ge Force RTX te ajută în cadrul unui eveniment precum MWC Barcelona 2022:

1. Editare foto și video în ritm accelerat;

De obicei, la MWC trebuie să te miști repede și materialele trase la stand le urci cât de repede cu o editare minimală pe YouTube. Înainte, le urcam direct. Așa cum erau trase, pentru că ar fi trebuit să stau o sumă de timp să pierd cu editarea în 4K. 

Întradevăr, în 2022 nu au fost multe noutăți. Nu a fost un MWC în care să fac zeci de clipuri ca în trecut. ROG Strix Scar 15 (2022) cu NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti mi-a întrecut așteptările. Am editat atât la centrul de presă, cât și în camera de hotel, iar un clip cu DaVinci Resolve era compilat în…, 1 – 2 – 3 minute. Pe laptopul meu eram obișnuit ca sesiunile să dureze minim 10 – 15 minute, chiar și mai mult. 

Un alt element ce ajută este display-ul ce redă culorile în mod corect. Acoperă culorile din spectrul DCI-P3 în proporție de 100% + suport pentru Dolby Vision HDR. Pentru cei ce caută să facă editare foto și să aibă culori cât mai naturale aș spune că ajută să ai un ecran bine calibrat din fabrică, cu diferite moduri pe care să le activezi etc.

2. Redactat articole pe repede înainte + gaming ocazional;

Trebuie să recunosc că nu-ți trebuie neapărat cine știe ce setup, poți scrie articole de pe orice notebook. Punctele PRO pentru notebook-ul testat este dat de tastatura backlit chiclet ce nu-ți obosește degetele la utilizare îndelungată, touchpad-ul ce funcționează destul de precis (eu am trecut pe un mouse pentru că așa sunt obișnuit). La mine a fost cumva natural, pentru că sunt obișnuit cu acest layout de la ROG Strix Scar III. Nu mi-a trebuit nicio perioadă de adaptar. 

Display-ul de pe ROG Strix Scar 15 nu relevă spațiul ambiant într-un mod deranjant. În sala de presă sunt lumini puternice, dar conținutul ți se afișează fără nicio problemă. Ai parte de un display cu culori plăcute etc. Contează să nu ai spațiul ambiant în fața ochilor pe ecran, mai ales când vrei să te miști cât mai repede, să editezi ceva minimal sau să-ți adaugi impresiile formate de un produs. 

Dacă cauți câteva minute să te deconectezi cu jocurile favorite, un setup precum cel de mai sus mi se pare a fi una dintre cele mai bune soluții mobile cu putință la nivelul actual. Poți să te joci titluri AAA ce abia au fost lansate. Spre exemplu, poți rula Elden Ring și să faceți comentarii pe marginea experienței de joc etc. 

3. Conectivitate la superlativ;

Nu lipsește mai nimic, să zicem că mi-aș fi dorit un slot pentru microSD. Doar că la MWC Barcelona 2022 am avut un Galaxy S22 Ultra și am ales să-l folosesc pentru fotografii și materiale video (apropo, la partea video s-a descurcat peste așteptările mele). 

ROG Strix Scar 15 dispune de 1 x HDMI 2.1, 2 x USB 3.2 Gen 1 Type-A, 1 x USB 3.2 Gen 2 Type-C cu DisplayPort , 1 x Thunderbolt 4 cu DisplayPort, 1 x LAN de 2.5 Gbps + Wi-Fi 6e și bluetooth 5.2 de tip 2×2. 

HDMI 2.1 te ajută dacă vrei să te conectezi la un smart TV compatibil și să te relaxezi pentru câteva minute într-o sesiune de jocuri imersivă. Sunt o sumedenie de tehnologii aduse la pachet în acest standard (suport pentru rezoluți 8K 60 fps sau 4K 120 fps, Dynamic HDR, suport pentru lățime de bandă de până la 48G, eARC pentru conectivitate simplificată pe partea de sunet + calitate ridicată etc). 

4. Performanță + eficiență energetică;

Sunt o sumedenie de tehnologii pe care NVIDIA le-a pus pe notebook-urile cu designul Max-Q. 

M-aș referi aici la:

Optimable Playable Settings – configurează setările plăcii grafice în locul tău spre a reduce eventualele probleme asociate cu jocurile de PC. Sunt testate mii de configurații în clod pentru a găsi echilibrul între performanță și calitatea imaginii;

Dynamic Boost – folosește AI spre a oferi o performanță optimă de la combo-ul CPU, GPU, 

Battery Boost – analizează date de la CPU, GPU, baterie, nivelul de fps necesar etc spre a îmbunătăți autonomia oferită de baterie;

Rapid Core – scalare rapidă a numărului de nuclee necesare 

Whispermode – folosește algoritmi AI spre a reduce zgomotul de la fantele de aerisire, analizează date primite de la CPU, GPU, temperatura sistemului. El este responsabil și de o acustică cât mai bună;

Advanced Optimus – autonomie mai mare + tehnologia G-Sync;

Resizable Bar – permite accesare întregii puteri de procesare a GPU-ului de către CPU în aplicațiile ce au nevoie de putere de procesare din plin pe durate scurte;

Ideea este că ai parte de un notebook a cărui baterie nu se duce rapid. L-am ținut în multe sesiuni fără a fi conectat la priză și am rămas impresionat. Ai parte de câteva ore bune de autonomie, în sarcini reale și nu doar pe hârtie. Tehnologiile descrise mai sus ajută mult. 

5. NVIDIA Studio;

Dacă lucrezi în domeniul creativ, NVIDIA Studio este suita de care ai nevoie. Nu am editat în 8K, dar dacă aș fi vrut să fac asta, ROG Strix Scar 15 cu NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti s-ar fi descurcat. Oricum nu este vorba doar despre editare în 8K. NVIDIA Studio se adresează artiștilor și profesioniștilor din domeniile creative. GPU-ul este ajuat de drivere optimizate. 

Poți face editare video complexă, randare 3D, editare de fotografii, design grafic, transmisie live. 

Nu am avut ocazia să testez în paralel, dar NVIDIA spune că RTXT 3070 Ti este mai sprinten în Adobe Premiere Pro și DaVinci Resolve față de MacBook Pro 16 cu M1 Max. Până la urmă când Apple se laudă că este peste toți, nu-i chiar așa și NVIDIA are câteva atuuri în portfoliu spre a face față. 

Acum știu spre ce notebook o să fac pasul când vreau să schimb ROG Strix Scar III-ul personal. Trebuie doar să mai strâng ceva bănuți pentru asta, iar prețurile să fie și mai atractive (undeva în a doua parte a anului). Le mulțumesc celor de la NVIDIA, PC Garage și ASUS că mi-au oferit la MWC Barcelona 2022 un mega-laptop ce impresionează prin experiența de utilizare oferită și se potrivește pe multiple scenarii de lucru. Nu este doar un laptop de gaming ci o mașinărie complexă adresată celor ce lucrează în domenii creative și nu numai (editare foto, video și audio, randare 3D etc). 

Este o unealtă de lucru și îl poți folosi și spre a testa cele mai noi jocuri în condiții optime, singur sau alături de prieteni. 

Acest articol este susținut de NVIDIA și PC Garage. Opiniile exprimate aparțin autorului. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.