Filiala locală a 70mai a organizat un eveniment de lansare pentru camera sa din segmentul premium – Omni 800 4K ce filmează la 360 grade.

Știți că înregistrările realizate cu camerele de bord sunt acceptate oficial drept probe video de către poliție. Poți pe baza lor să faci o reclamație legat de un comportament inadecvat în trafic. De aici și recomandarea mea către orice alt participant în trafic să aibă un dispozitiv de genul montat în mașină. O cameră DVR decentă începe ca și preț de la 250 – 300 lei.
Am extras mai multe informații din comunicatul de presă:

🔵 70mai este o companie fondată în 2016. Au comercializat peste 2 milioane* de camere DVR în Europa, Asia de Sud-Est, American de Nord și regiunea Asia-Pacific;
🔵 6 / 10 camere de bord vândute în România sunt 70mai, de aici reiese o cotă de piață de 60% pentru producătorul chinez;
🔵 70mai Omni X800 4K se folosește de AI și detectează mișcările suspecte, iar înregistrarea este pornită automat, inclusiv în momentele în care automobilul este oprit;
🔵 70mai Omni 4K incluse un senzor Sony STARVIS 2 IMX678 cu înregistrare duală HDR pe față și spate, detecție inteligentă a mișcării 2.0, compatibilitate cu conexiunea de date 4G pentru monitorizare de la distanță, Wi-Fi 6, filmează 4K cu până la 60 fps, iar senzorul se rotește la 360 de grade;
🔵 tehnologii aduse pe acest dash cam premium: 70mai Night Owl Vision, 70mai Colour Vivid+ Solution, 70mai Lumi Vision, comandă vocală;
🔵 Black Tech este distribuitor oficial al 70mai pe plan local, iar 70mai Omni X800 4K o descoperiți pe blacktech.ro, dar și pe geekmall.ro. Au listat combo-ul cu X800 + cameră spate 70Mai RC14 și card microSD de 128 GB la 1799 lei.
Puteți achiziționa 70Mai X800 4K și din oferta eMAG cu card microSD de 128 GB, iar în campania Multi Deals îi puteți aplica și o reducere de 10%. Idem și în ce privește varianta cu dash cam-ul 4K + camera spate și microSD-ul menționat.
*Pe site-ul 70mai la nivel global se specifică că au vândut peste 5 milioane de camere DVR, iar cele 2 milioane unități ar fi fost atinse într-un singur an.
70mai Omni X800 4K – primele impresii
Presupun că va sosi un exemplar la test și Darius îi va face un review cuprinzător. Și acum câteva elemente la care trebuie să fiți atenți:
- La prima vedere nu mi se pare neapărat o revoluție și asta pentru că se bazează pe designul unui dash cam lansat în 2022. De o bună perioadă de timp ați descoperit 70mai Omni 360. Are nota 4.70 / 5 din 46 de review-uri, iar acum în campania Multi Deals are și reducere de 10%. La jumătate de preț față de modelul 4K poți cumpăra un dash cam similar, dar rezoluția sa maximă este de 1920 x 1080 cu 60 fps;
- Camera nu filmează la 360 de grade în mod real, ci senzorul se mișcă astfel încât îl poți roti la 360 de grade. Poți porni rotirea sa și prin comandă vocală. Totuși, de efect era dacă filma la 360 de grade și te lăsa să selectezi ce dorești să folosești, pe modelul camerelor Insta360;
- Este o cameră scumpă cu un design ce o face ușor de recunoscut. Nu cred că aș lăsa camera în mașină, fără să fie într-un loc monitorizat (să zicem într-o parcare subterană);
- Apreciez faptul că este altceva față de dash cam-urile clasice, iar compatibilitatea cu 4G îi extinde funcționalitatea. Pe de altă parte, nu știu cât de mare este market share-ul pentru camere DVR cu preț de peste 4 – 500 lei;
- Informațiile legate de market share-ul local al 70mai provin de la Zhong Yuxian ce are rolul de CEO al Black Tech Group și trebuiesc tratate cu o doză mare de scepticism. Nu am idee pe ce se bazează. La nivel global, Nextbase este lider pe piața de dash cam-uri.











