De ce cred că Black Friday a fost corupt pe meleagurile autohtone?

/
/
14 nov. 14
/

Suntem în noiembrie și nu este magazin online care să nu trimită comunicat de presă în care să vorbească de Black Friday, data de lansare a promoțiilor, eforturi depuse, categorii de produse etc.

Black Friday a început în SUA, iar termenul a fost utilizat pentru prima dată în 1961 spre a descrie traficul aglomerat pe care-l declanșa în orașele americane. În România, Black Friday a fost importat de către eMAG în 2011.

Răspunsul la întrebarea din titlu l-am structurat mai jos.

1. Black Friday reprezintă promoțiile practicate într-o singură zi. Repet, este un eveniment de 1 zi. În SUA este a 2-a zi după sărbătoarea de Ziua Recunoștinței. În România sunt magazine online care deja de ieri au pornit Black Friday, iar promoțiile sub acest termen continuă până la sfârșitul lunii. eMAG respectă formatul cu o singură zi de promoții, 21 noiembrie. Au devansat evenimentul ca să nu se suprapună cu Ziua Națională, de 1 decembrie și transportul coletelor să se facă într-un ritm alert, în maxim șase zile.

2. Promoțiile de Black Friday sunt de minim 15 – 20% din valoarea unui produs. În România se vorbește de Black Friday și la prețuri reduse cu 1 – 2 – 3%. Aș spune că este o mică bătaie de joc. Multe magazine nu livrează promoții adevărate ci mai degrabă o poleială sub egida Black Friday, termenul miraculosc ce în opinia unora ajunge să vândă de la sine.

3. Creșterea prețurilor cu câteva săptămâni înainte de eveniment și afișarea unor promoții mincinoase. Românul până nu-și fură căciula singur și nu încearcă să păcălească pe cineva, nu se simte bine. Au fost cazuri dovedite cu capturi de ecran. Din păcate, promoțiile mincinoase au devenit obișnuință, de la an la an. De aceea este bine să-ți faci o listă, să nu cumperi pe moment și fără o informare prealabilă, fără a cunoaște piața și prețurile practicate.

Opiniile voastre legate de Black Friday le puteți enunța în secțiunea de comentarii. Aș putea concluziona destul de simplu:

Black Friday = Promoții adevărate într-o singură zi. Nimic mai mult. Pe aceeași idee găsiți un articol scris și de către George Buhnici, dar și un editorial pe Wall-Street.ro.

Categorii: Opinie
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am văzut Jingle Bell Heist, filmul numărul 1 pe Netflix pe 30 noiembrie 2025, iar acesta te plictiseşte rău de tot, dar îţi binedispune soţia / logodnica / prietena

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Am văzut Frankenstein, filmul numărul 1 pe Netflix pe 15 noiembrie 2025 şi este în TOP 5-ul meu de anul acesta

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De Black Friday 2025 am prins bilete de avion la preţul de 1.99 euro / sens (la voi care este cea mai bună achiziţie la ediţia de anul acesta?)

Cea mai aşteptată zi din an se cam apropie de final şi chiar dacă Black Friday 2025 continuă la foarte mulţi comercianţi, cu siguranţă freamătul nu va mai fi la fel de mare ca azi.