Programarea – materie obligatorie din viitorul apropiat?

/
/
20 dec. 14
/

Literatura și gramatica, matematica și religia sunt materiile pe care un elev român le preia din mediul preșcolar. Da. Religia pornește de la clasa pregătitoare, așa-numita clasa 0.

În altă ordine de idei, Samsung a realizat un studiu prin intermediul European Samsung Innovation Centre, un studiu centrat pe tendințele anului 2015, iar la paragraful 5 se specifică:

Fiecare copil care se va naște în următoarele 12 luni va învăța programarea ca materie de bază, alături de literatură și matematică

Cred că afirmația urmează a fi validată în statele din vestul Europei, SUA, Canada, Australia și statele puternic dezvoltate din Asia (Coreea de Sud, Japonia). În România aș spune că mai greu să se întâmple o astfel de schimbare majoră. Recunosc că aș opta oricând pentru copilul meu să facă o oră de programare decât să piardă timpul la lecțiile de religie ortodoxă.

Pe de altă parte sunt conștient că este greu cu salariile din prezent să atragi un cunoscător în ale programării, dar și cu tact didactic și să-l aduci la catedră. Își poate folosi aptitudinile într-un mod mult mai folositor pentru el, mă refer la aspectul financiar.

Studiul Samsung îl consider optimist pentru realitățile autohtone. Mai multe detalii în comunicatul de presă.

Categorii: Opinie, Samsung
Cuvinte cheie: samsung
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy S27 Pro – primele informații (nu va avea zoom-ul lui Galaxy S27 Ultra)

Mai sunt câteva luni bune până la debutul seriei Galaxy S27, dar avem din ce în ce mai multe informații în categoria bursa zvonurilor.

Samsung testează interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17 pe aproape 50 de device-uri Samsung Galaxy (iată care sunt acestea)

Samsung pregăteşte noul val de actualizări, cel pentru interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17. Conform unor surse apropiate de producătorul sud-coreean, în prezent se testează la nivel intern această ultimă iteraţie software pe un număr impresionant de device-uri.

Este oficial, divizia producătoare de smartphone-uri Samsung a declarat pentru prima oară în istorie o pierdere trimestrială

Samsung Electronics a publicat recent raportul financiar aferent celui de-al doilea trimestru al anului, cel valabil pentru perioada aprilie – iunie.