Noua gamă Lenovo Yoga – detalii și galerie de imagini

/
/
6 ian. 15
/

Lenovo își dorește un an 2015 mult mai bun decât cel ce tocmai s-a încheiat și de aceea a adus la târgul de tehnologie CES 2015 foarte multe noutăți. În materialul de față mă voi ocupa de noua gamă Lenovo Yoga ce include: Lenovo Yoga 3, Lenovo Yoga ThinkPad și Lenovo Yoga Tablet 2.

O să le analizăm separat și începem cu laptop-ul convertibil Lenovo Yoga 3 ce vine cu două diagonale pentru ecran: de 11 și 14 inci. Acestea se adresează în special celor ce pun preț pe design și flexibilitate, dar nu lasă deoparte nici specificațiile hardware. Astfel, modelul de 14 inci se bazează pe procesoarele Intel Core din cea de-a cincea generație, dispune de rezoluție FullHD pentru display și conectivitate Wi-Fi ac.

Însă cel mai important aspect pentru gama Lenovo Yoga 3 rămâne flexibilitatea la 360 de grade, prin care gadget-urile pot fi folosite în patru moduri distincte: Laptop, Stand, Tent și Tablet. Aveți mai jos o galerie de imagini care va exemplifica mai bine aceste moduri:

Lenovo ThinkPad Yoga este o gamă formată din notebook-uri de 12, 14 și 15 inci ce se adresează în special mediului business. Modelele selectate ThinkPad YOGA au, opțional, tehnologia ActivePen ce adaugă un plus de productivitate în luarea de notițe, trimiterea de e-mail-uri sau crearea de prezentări. YOGA 12 continuă să ofere opțiunea clasică de pen, inclusiv spațiu de stocare pentru acesta.

ThinkPad Yoga pot fi configurate cu procesoare Intel din generația a cincea Core i7, pot avea spațiu de stocare de până la 1 TB, Dolby Home Theatre v4 sau chiar cameră 3D pe modelul de 15 inci. Însă, ca și Yoga 3 flexibilitatea rămâne prioritatea pentru aceste laptop-uri. Iată mai jos câteva exemple despre ce înseamnă aceasta pentru gama Lenovo Yoga ThinkPad:

Ultimul reprezentant al familiei Lenovo Yoga prezentat la CES 2015 este reprezentat de o tabletă de 8 inci ce rulează sistemul de operare Windows. Lenovo Yoga Tablet 2 încorporează tehnologia AnyPen ce oferă soluții noi și inovatoare de a scrie pe tabletă. Prin această funcție, orice obiect cu un cap metalic sau din grafit rotunjit, mai mare de 1 mm în diametru, poate fi folosit pentru a scrie pe ecran.

Lenovo Yoga Tablet 2 rulează Windows 8.1, are procesor Intel Atom, ecranul este FullHD, iar bateria promite până la 15 ore de funcționare. Pentru divertisment, tableta dispune de două boxe frontale Wolfson Master Hi-Fi cu sistem de reducere a zgomotului și Dolby audio.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Computex 2026: Acer extinde gama de gaming cu cel mai puternic laptop Predator Helios și modele din seria Nitro, plus dispozitivul portabil Blaze Link cu capabilități extinse de streaming

Pe lângă consola portabilă de top Predator Atlas 8, Acer a anunțat în cadrul Computex 2026 și o nouă gamă de soluții de gaming mobil, care include laptopul de gaming Predator Helios 18 AI, Acer Nitro 16, un model puternic cu un raport bun preț /performanță și primul laptop de gaming Acer echipat cu un…

Grupul Lenovo a anunțat rezultatele financiare pentru T4 2025 și întregul an fiscal 2025/26 (Cel mai puternic an din istoria companiei)

Lenovo Group Limited (HKSE: 992) (ADR: LNVGY), împreună cu filialele sale („Grupul”), a anunțat rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru și pentru întregul an fiscal 2025/26, marcând un T4 solid și cel mai puternic an din istoria companiei.

Laptop ASUS Zenbook Duo 2026 (UX8407) – review (Mult mai mult decât un simplu notebook cu două ecrane…)

În urmă cu puțin peste doi ani testam un laptop care mi-a rămas în minte, unul care bifează extrem de multe dintre cerințele și nevoile mele pentru un laptop: suficient de portabil, puternic, bine echipat la modul general și cu autonomie măcar rezonabilă. ASUS Zenbook Duo 2026 (UX8407) duce mai departe conceptul de notebook cu…