Lenovo anunță trei noi laptopuri – Lenovo Z41, Lenovo Z51 și Ideapad 100

/
/
27 mai 15
/

În cadrul Lenovo Tech World, primul eveniment global exclusiv al companiei, care are loc la Beijing și prezintă cele mai noi inovații tehnologice, producătorul a anunțat trei noi modele de laptopuri. Lenovo Z41, Lenovo Z51 și Ideapad 100 vin cu un design funcțional și se adresează clienților ce apreciază simplitatea.

Lenovo Z41 și Lenovo Z51 sunt notebook-uri cu ecrane de 14, respectiv 15 inci, proiectate pentru divertismentul de acasă, dar și pentru a fi folosite ca stații de lucru. Ele dispun de rezoluție Full HD pentru display-uri, vin opțional cu placă video AMD și integrează tehnologia Dolby DS 1.0 Home Theater Surround. Pentru viteze ridicate pe internet noile laptopuri Z41 și Z51 dispun de conectivitate Wi-Fi 802.11 ac.

Lenovo Z41
Lenovo Z41

Puterea de procesare pentru Lenovo Z41 și Lenovo Z51 este asigurată de ultima generație de procesoare până la Intel Core i7, iar spațiul de stocare poate fi de până la 1 TB.

Lenovo Z51 poate fi echipat opțional cu cameră Intel RealSense 3D. Cu o rezoluție 1080p și cu senzor de profunzime și culoare, camera 3D permite utilizatorilor să scaneze și să printeze obiecte 3D, să joace jocuri 3D sau să controleze laptop-ul cu ajutorul gesturilor.

Noul Lenovo Z51 de 15 inch va fi disponibil incepand cu luna iunie la partenerii autorizati Lenovo. Lenovo Z51 cu cameră opțională Intel RealSense 3D, cu procesor Intel Core i5 și memorie de 8 GB va avea un preț de pornire de la 2999 lei.

Lenovo Z51
Lenovo Z51

Lenovo Ideapad 100 este destinat clienților care au nevoie doar de caracteristicile cele mai importante, cum ar fi navigarea pe internet, crearea de conținut și gestionarea listelor. Acesta vine în configurații cu procesor Intel BayTrail-M N3540, dispun de până la 500 GB spațiu de stocare pe HDD și de placă video integrată Intel Graphics.

Lenovo Ideapad 100 va veni în variante cu ecran de 14 sau 15 inci, iar prețul de pornire la partenerii autorizați va fi de 1499 lei.

Lenovo Ideapad 15
Lenovo Ideapad 15
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Iulian Stanciu vinde participația din grupul eMAG – valoarea estimată a tranzacției și cum s-a descurcat cel mai mare magazin online românesc în anul fiscal 2025 – 2026

Cred că este cumva vestea anului pe piața electro-it locală. Iulian Stanciu își vinde participația de 11.77% din Dante International către Prosus.

Computex 2026: MSI prezintă Claw 8 EX AI+ și noile laptopuri aniversare de gaming

MSI a anunțat în cadrul Computex 2026 cea mai recentă inovație din domeniul gaming-ului portabil, consola Claw 8 EX AI+ echipată cu procesoare Intel Arc G3 Extreme. Pe lângă noul dispozitiv handheld, MSI introduce și o serie de laptopuri în ediție limitată care reflectă angajamentul constant al brandului față de inovația în design și măiestrie,…

Computex 2026: Acer extinde gama de gaming cu cel mai puternic laptop Predator Helios și modele din seria Nitro, plus dispozitivul portabil Blaze Link cu capabilități extinse de streaming

Pe lângă consola portabilă de top Predator Atlas 8, Acer a anunțat în cadrul Computex 2026 și o nouă gamă de soluții de gaming mobil, care include laptopul de gaming Predator Helios 18 AI, Acer Nitro 16, un model puternic cu un raport bun preț /performanță și primul laptop de gaming Acer echipat cu un…