L-am testat prin amabilitatea Cel.ro / 1 săptămână, dar un sample a sosit și de la HTC România. Am tot amânat să scriu recenzia, HTC One M9 aduce o premieră, una nu tocmai pozitivă. Telefonul ăsta trebuie uitat repede de către compania taiwaneză, un One M9 Plus ar fi cazul să fie lansat cât mai repede. Mai degrabă aș achiziționa HTC One M8S.
De ce trag aceste concluzii încă de la începutul articolului?
- Procesorul se încălzește în orice operațiune desfășurată pe smartphone, orice operațiune (de la browsing și până la efectuarea unui apel, până și la menținerea display-ului aprins, fără a efectua nimic altceva);
- Autonomia de-a dreptul modestă și găsiți detalii în capitolul dedicat.
- Ambele modele testate de la Cel și de la HTC România au oferit probleme pe partea de apeluri de voce. Primeam apelurile, dar când să răspund nu auzeam interlocutorul și nici el pe mine. Mega-ciudat din partea unei companii cu expertiză în domeniu.
Totuși, vă invit să citiți recenzia, să-i găsiți punctele PRO și CONTRA. Sper că HTC trage tare în ce privește dezvoltarea unui firmware care să rezolve problemele de mai sus. În altă ordine de idei, camera de 20 Megapixeli de la Toshiba nu-i chiar așa proastă cum s-a discutat la un moment dat, cred că au reușit să rezolve acest incovenient.
Specificații HTC One M9
Design
În pachet dați de smartphone, manual cu instrucțiuni de utilizare, certificat de garanție, agrafă pentru sloturile dedicate cartelei nano-SIM, dar și cardului de tip microSD, căști rotunde clasice negre cu fir lat, încărcător pe USB 2.0, cablu microUSB – USB 2.0.
Nu sunt diferențe majore față de generația anterioară. Aș aminti doar marginile laterale, inițial am crezut că are un fel de capac metalic pe spate, dar nu-i așa. Zici că la HTC One M9 au îmbinat 2 bucăți de metal în procesul de producție. Important este că această modificare de design are și aplicabilitate practică, telefonul nu mai alunecă așa rapid din mână ca HTC One M8, grip mult mai bun.
Au păstrat difuzoarele frontale cu tehnologia BoomSound, cel mai bun smartphone la acest capitol la nivelul lui 2015. Mă rog, sunt persoane care și-ar fi dorit un raport display / corp al smartphone-ului superioar valorii de 68.4%, cât oferă One M9. Nu ai cum să împaci și capra și varza, atât sunet cât și o formă cât mai compactă. Fiecare alege un smartphone în funcție de preferințele sale, dacă căutați sunet de calitate, HTC-ul este alegerea naturală.
Logo-ul HTC se află la bază, cu un rol pur decorativ, fără a-i fi atașată o funcție oarecare. Da. HTC One M9 arată în proporție de 95% la fel ca generația anterioară, dar vă spun sincer că nu m-a deranjat în vreun fel. Carcasă metalică de tip unibody lasă impresia de smartphone fabricat cu mare atenție, rezistent în timp. Rămâne unul dintre cele mai frumoase telefoane Android în 2015.
Ecran și sunet
SuperLCD3 de 5 inch cu rezoluție de 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, un raport de 441 ppi. Nu-i reproșez faptul că nu a trecut pe o rezoluție 2K precum GALAXY S6 sau LG G4, o chestiune de marketing fără aplicabilitate practică. Spre exemplu, mare parte dintre voi folosiți un laptop cu rezoluție 1366×768 pixeli sau un monitor de 24 – 27 inch cu rezoluție FHD, iar pe sub 5 – 6 inch am ajuns să ne dorim 2K sau 4K.
Nu zărești vreun pixel pe display-ul HTC, punctează bine la luminozitate, culori afișate în mod natural, unghi larg de vizualizare. Îi raportez doar reflecția spațiului ambiant sub acțiunea razelor solare, de multe ori nu vei putea să faci nimic pe smartphone, pentru că lizibilitatea se pierde aproape complet.
În meniul Ecran și gesturi veți găsi un mod dedicat pentru mânuși, crește sensibilitatea display-ului, util pe timp de iarnă. Funcția DayDream permite activarea a trei setări distincte când ecranul se află în stand-by: Culori, imagini din galeria Google Foto sau Știri și meteo + ceas. Telefonul mizează pe trei taste de tip touch buttons integrate în interfață: Aplicații recente, ieșire pe ecranul de start și Back, de la dreapta la stânga. Butoanele de navigare sunt customizabile, le orientați cum doriți, alegeți ce funcții doriți în a fi în bara din partea inferioară a lui HTC One M9.
Sunetul ajunge a fi livrat de cele două difuzoare frontale cu tehnologia BoomSound, inutil să repet că oferă cel mai bun sunet din piață, puternic, clar, suficient de mult bass, iar calitatea se păstrează și pe jack-ul de 3.5 mm. Ți se oferă posibilitatea în a seta sunetul în funcție de căștile folosite: auriculare, intraauriculare, HTC Pro sau altele. Cele din pachet sunt decente, dar recomand achiziția separată a unor căști de mai bună calitate pentru o audiție imersivă.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Elemente ce-l definesc pe HTC One M9 la partea hardware: procesor Qualcomm Snapdragon 810 de tip octa-ore pe 64-bit și arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A57 la 2 GHz și alt CPU de tip quad-core la 1.5 GHz pe ARM Cortex-A53, Adreno 430 în rol de accelerator grafic, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB.
Sunt multe de spus la acest capitol. HTC One M9 rulează orice aplicație sau joc din Google Play, fără nicio problemă, dar în toate operațiunile, chiar și cele de rutină, chiar și doar cu display-ul aprins se încinge într-un mare fel. A ajuns a fi o chestie deranjantă, în buzunarul pantalonilor simțeam cum One M9 o lua razna în stand-by. Putem considera asta drept un feature pe timp de iarnă, telefonul care te încălzește, dar una peste alta deranjează, iar în lunile care au trecut de la lansarea comercială nu a apărut un firmware care să rezolve această problemă.
Interesante este că deși se încălzește într-un mare fel, nu se restartează sau nu te invită să oprești smartphone-ul ca temperatura să se stabilizeze, în stilul unor telefoane de top ale LG. Merge în continuare și în unele situații chiar nu poți ține mâna pe spatele lui HTC One M9. Păcat, Qualcomm ar trebui să plătească daune serioase către HTC. Le-a livrat un CPU cu probleme.
Rulează Android 5.0.2 Lollipop cu Sense UI 7.0. Observați că nu a făcut pasul spre 5.1 Lollipop. Mă rog, presupun că va primi update de software la noile versiuni Android, cu siguranța va primi Android-ul M / debutează în toamna anului curent.
La nivel de interfață grafică nu sunt prea multe de spus, Sense UI / una dintre cele mai bine apreciate interfețe puse de un producător pe telefoanele sale. Păstrează HTC BlinkFeed-ul pe ecranul de start, swipe în dreapta și aveți acces la știrile ce vă interesează adunate din surse distincte. Ca noutate, HTC are o zonă pe ecranul de start în care aduce aplicațiile pe care le folosiți în mod deosebit, le organizează astfel încât să le ai în față de când ai deblocat smartphone-ul.
Aplicații preinstalate pe HTC One M9:
Bilețel – iei notițe pe șabloane predefinite;
Configurare & Copiere de rezervă HTC – setările de început și backup de la compania taiwaneză;
Editare foto – program ce permite editarea fotografiilor, destul de complex și intuitiv;
Galeria One – aplicație ce permite vizualizarea fotografiilor și clipurilor video stocate în cloud, fără a fi nevoie în a le descărca pe smartphone;
HTC Dot View – aplicație gândită pentru husa specială pe care HTC o aduce pentru One M9, setezi diverse chestii etc;
Meteo – nu are nevoie de o descriere;
Polaris Office 2015 – pentru documentele în format Office (Word, Excel, PowerPoint);
Peel Smart Remote – folosește portul infraroșu și transformă telefonul în telecomandă ad-hoc;
Teme – motor de teme pentru smartphone, schimbi interfața destul de mult și sunt destule variante în marketul dedicat.
La aceste aplicații se adaugă cele pe care Google le pune pe orice smartphone Android (Căutare vocală, Ceas, Chioșc Play, Chrome, Drive, Fotografii, Magazin Play, Gmail, Căutare by Google, Muzică Play, YouTube).
Să nu uit de Zoe, softul ce transformă fotografiile în clipuri video și acum are și o parte de social media atașată.
Performanță
A trecut prin mai multe teste de benchmark, iar rezultatele obținute le găsiți contabilizate în tabelul de mai jos:
Conectivitate
Are di tăte, dar și o mare bubă. 4G cu viteze de până la 300 Mbps, vă doresc să aveți parte de viteze la o asemenea valoare din partea operatorilor telecom din țara noastră sau aievea. Se adaugă Wi-Fi ac pentru transfer la viteze mari, bluetooth de ultimă generație, port infraroșu spre a transforma telefonul în telecomandă pentru electronicele din casă, A-GPS și GLONASS pentru partea de poziționare.
În partea superioară se află locașul prin care se face transferul de date, singura parte nemetalică a lui HTC One M9, în lateral dreapta dați de reglarea volumului și butonul de power, la bază de portul microUSB și jack-ul de 3.5 mm + slotul pentru cardul microSD. În lateral stânga se află doar slotul pentru cartela de tip nanoSIM. Apreciez cei 32 GB spațiu de stocare + microSD de până la 128 GB.
Care-i marea bubă?
Am testat 2 exemplare de HTC One M9. Ambele în apelurile de voce îmi ofereau același feedback, sună telefonul, răspund apelului și nimic. Nici interlocutorul nu mă auzea, nici eu pe el. Nu mi s-a întâmplat asta cu telefoane de 4 – 500 lei și mi se pare complet inacceptabil la telefon de peste 3000 lei. După 3 – 4 apeluri nereușite, venea și unul în care puteam să port conversația.
Sper ca să am cât mai multe comentarii în care să mi se spună că a fost o problemă izolată în cazul meu, că nu țineam telefonul cum trebuie la ureche etc.
Cameră foto și video
Senzor de 20 Megapixeli de la Toshiba care se descurcă mai bine față de așteptările mele inițiale, dar nu la nivelul rivalului Samsung GALAXY S6, nici pe jumătate. Sunt momente în care scoți fotografii de calitate, dar și momente în care nu focusează cum trebuie sau face imagini cu o căruță de zgomot, pe timp de noapte este neutilizabil. Păcat, camera frontală cu tehnologie Ultrapixel se descurcă în unele situații mai bine față de camera principală.
Mai bine HTC mergea pe modulul de 13 Megapixeli pus pe multe telefoane din portofoliul său, ar fi făcut fotografii excelente.
Fotografii făcute cu HTC One M9:
Autonomie
Bateria de 2840 mAh este insuficientă spre a duce ansamblul hardware și oferă un rezultat cu adevărat mediocru. Telefonul și în stand-by consumă acumulatorul destul de rapid, 8% în 7 – 8 ore de stand-by (fără vreo sincronizare activată în fundal).
Am rulat clipurile video din secțiunea Unboxing a canalului nostru de YouTube, iar HTC One M9 a obținut cel mai modest rezultat: 3 ore și 48 de minute în contextul în care Samsung GALAXY S6 Edge în aceleași condiții s-a dus spre 6 ore și 50 de minute.
HTC One M9 dovedește că arhitectura big.LITTLE cu procesor puternic + procesor eficientizat energetic este doar marketing, fără beneficii în mod real. Și, apropo, S6 Edge are display 2K față de FHD-ul de pe HTC One M9 (teoretic, HTC-ul trebuia să-i ia fața, fără probleme).
Preț
HTC One M9 – 3099 lei la Cel.ro.
Concluzii
HTC One X și HTC One M7 au fost cele mai bune telefoane testate de mine în 2012 și 2013, HTC One M8 se descurca exemplar, dar alte modele Android mi s-au părut și mai atractive. HTC One M9 mai trebuia ținut în dezvoltare pentru 3 – 4 – 5 – 6 luni și cred că ar fi impresionat.
Lasă impresia de smartphone dezvoltat insuficient, lansat în mare grabă. Păcat, îl consider a fi unul dintre cele mai bine construite telefoane Android, cel mai bun sunet din industrie și o interfață orientată spre nevoile utilizatorilor. Repet, păcat. Am structurat punctele PRO și CONTRA.
PRO
– carcasă metalică de tip unibody, impresionează la nivel de atenție la detalii și calitate a fabricației;
– cel mai bun sunet de pe un smartphone în 2015, la fel și pe jack-ul de 3.5 mm cu căști in-ear de bună calitate;
– interfață fluentă, bloatware la minim;
– cea mai bună cameră foto pentru selfie-uri.
CONTRA
– preț mare raportat la experiența de utilizare oferită;
– autonomie insuficientă;
– probleme la apelurile de voce;
– cameră foto principală ce dezamăgește în fotografiile nocturne, dar de multe ori și pe timp de zi;
– încălzire excesivă în toate operațiunile desfășurate pe terminal.
httpvh://youtu.be/k0241g5rQmM