Instalează iOS 9 Beta fără UDID înregistrat

/
/
15 iun. 15
/

Cum ne-au obișnuit în ultimii ani, odată cu WWDC 2015, cei de la Apple au pus la dispoziție prin programul Apple Developer prima versiune BETA pentru iOS 9. În majoritatea cazurilor pentru a instala o versiune beta ești nevoit să te înscrii în programul Apple Developer și să îți înregistrezi codul UDID (Unique Device Identifier) al deviceului pe care vrei să instalezi astfel de versiuni. Însă anul acesta cei de la Apple par să nu mai țină cont de ultima cerință și atât timp cât poți obține fișierul iOS 9 pentru deviceul tău în format IPSW, îl poți instala chiar acum.

Nu voi intra în detalii legate de noile opțiuni din iOS 9 deoarece Cosmin le-a acoperit într-un articol ce poate fi găsit făcând click aici. Va trebui să ții cont de faptul că Apple îți permite să descarci iOS 9 doar dacă ai un cont Apple Developer, ce te va costa $99 pe an. Din acest motiv nu pot publica linkuri către aceste fișiere însă o simplă căutare online îți poate rezolva această problemă. Ca o sursă mai sigură, cei din echipa Evad3rs au pus la dispoziție un fișier torrent pe siteul lor cu iOS 9 pentru toate deviceurile.

Lista modelelor compatibile:

  • iPhone: 4S, 5, 5C, 5S, 6, 6 Plus;
  • iPad: 2, 3, 4, Air, Air 2;
  • iPad mini: 1, 2, 3;
  • iPod Touch: 5G.

ATENȚIE! Această metodă de instalare va șterge complet deviceul tău. Din acest motiv îți recomand să faci un backup înainte de a merge mai departe cu care vei putea face restore mai târziu. Mai mult, iOS 9 se află în stadiul BETA, ceea ce înseamnă că vor exista buguri și probleme la rularea acestuia, alt motiv pentru care să faci backup.

De ce ai nevoie?

  • un device Apple compatibil cu iOS 9 Beta cu cel puțin 50% baterie și Find My iPhone dezactivat
  • un cablu de date compatibil cu deviceul tău
  • ultima versiune de iTunes instalată pe un PC cu Microsoft Windows sau Apple Mac OS X
  • fișierul iOS 9 pentru deviceul tău în format IPSW
  • răbdare

1. Pornește iTunes, conectează deviceul tău Apple folosind cablul de date și așteaptă până acesta se sincronizează.

2. Pe pagina Summary, ține apăsată tasta SHIFT și fă click 1 (stânga) pe butonul Restore.

Instaleaza iOS 9 Beta fara UDID inregistrat

3. Caută fișierul IPSW pentru iOS 9 și selectează-l.

Instaleaza iOS 9 Beta fara UDID inregistrat

4. Vei fi atenționat că iTunes va șterge deviceul tău și va instala iOS 9 – fă click 1 (stânga) pe Restore.

Instaleaza iOS 9 Beta fara UDID inregistrat

5. În acest moment iTunes va începe să extragă fișierul IPSW și să instaleze iOS 9 pe deviceul tău. Nu mai este nevoie să faci nimic decât să aștepți până iTunes termină.

Instaleaza iOS 9 Beta fara UDID inregistrat

Felicitări, ai instalat iOS 9 Beta!

Dacă vrei să revii la ultima versiune iOS stabilă (8.3 în momentul redactării acestui articol), va trebui să urmărești aceeași pași de mai sus însă folosind un fișier IPSW pentru acea versiune de iOS. Aceste fișiere le poți descărca accesând siteul www.getios.com. Va mai trebui să ții cont și de faptul că Apple va semna aceste versiuni de iOS până la lansarea oficială iOS 9. Din acel moment nu vei mai putea reveni la o versiune anterioară.

Dacă ai probleme, întrebări sau feedback te aștept în secțiunea de comentarii.

Categorii: Apple, iOS, Software, Tutoriale
Cuvinte cheie: apple, iOS 9, tutorial
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

LIDL România şi-a tras asistent bazat pe inteligenţa artificială (numele său este Lia şi nu găteşte, doar dă sfaturi)

Nu ştiu dacă aţi observat, dar recent LIDL România şi-a tras asistent bazat pe inteligenţa artificială, unul care te ajută cu cele mai utile informaţii din lumea companiei.

Ce smartphone-uri Samsung Galaxy sunt eligibile pentru programul One UI 9 beta?

Producătorul sud-coreean a lansat de ceva timp programul One UI 9 beta, utilizatorii de smartphone-uri din seria Samsung Galaxy S26 din Polonia, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Coreea de Sud având posibilitatea de a aplica încă din 13 mai.

Un iPhone 17 Pro obişnuit cu husă de protecţie a rămas funcţional după ce a rezistat unei căderi de la peste 30.000 de metri (telefonul a fost aruncat din stratosferă)

Din când în când se mai fac teste ieşite din comun pentru a se demonstra diverse capacităţi ale unui smartphone, însă până acum, nimeni nu s-a gândit să arunce un telefon din stratosferă.