Cel mai urât, dar probabil cel mai bun smartphone din 2015

/
/
7 iul. 15
/

Sub acest titlu pompos se află un produs al Samsung, unul ce a debutat în oferta unui operator telecom nord-american și sunt sigur că va primi și o variantă internațională, cât de curând: Samsung GALAXY S6 Active

Samsung GALAXY S6 Active = GALAXY S6 la nivel hardware și software, design diferit de zici că GALAXY S6 Active a primit o carcasă rugged, certificare IP68 pentru contactul cu apa la adâncimi de până la 1.50 metri și în submersie până la 30 de minute, rezistență la praf + MIL-STD-810G / standard ce se referă la un mix de condiții: umiditate, radiații solare, praf, ploaie, șocuri termice + baterie de 3500 mAh.

Slotul pentru microSD și bateria detașabilă ar fi întregit peisajul. Totuși, primești procesorul Exynos 7420 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A57 la 2.1 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare, un hardware ce a impresionat pe Samsung GALAXY S6 și S6 Edge. Este cel mai performant ansamblu hardware întâlnit pe smartphone-urile lansate în 2015.

Plus că S6 și S6 Edge cu baterii de 2550 mAh / 2600 mAh s-au descurcat neașteptat de bine la capitolul autonomie, S6 Active cu un acumulator de 3500 mAh mă aștept să urce la 1.5 – 2 zile în condiții de utilizare destul de intensive.

Ar mai fi ceva, Samsung a pus o baterie de 3500 mAh în acest smartphone + elemente de plastic ce ajută device-ul să atingă standardele de rezistență amintite, dar ca greutatre are doar 150 gr., iar grosimea se oprește la 8.6 mm.

Samsung GALAXY S6 Active = cel mai bun display din piață, cel mai puternic ansamblu hardware, cea mai bună cameră foto și video (16 Mgpx + cameră frontală de 5 Mgpx), conectivitate maximă, rezistență sporită la contactul cu apa și praful, acumulator cu 1000 mAh mai mare decât cel pus pe S6 și S6 Edge.

Lipsește un singur element, varianta internațională cu debut local. Apropo, am ales să-l consider cel mai urât în raport cu telefoanele de top lansate în prima parte a anului (S6, S6 Edge, HTC One M9, LG G4, Sony Xperia Z3 Plus). Urât, dar deștept și capabil.

Imagini din kitul de presă cu Samsung GALAXY S6 Active:

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Am văzut Train Dreams, film cu patru nominalizări la Oscar în 2026 şi cred că a fost cel mai plictisitor film din ultimele câteva luni (îl găsiţi pe Netflix)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria„am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.