Detalii legate de noul catalog IKEA pe 2015 – 2016

/
/
13 aug. 15
/

IKEA a cucerit Bucureștiul, cel puțin. IKEA are un magazin deschis în Băneasa, iar al doilea urmează a fi deschis tot în București, într-o altă locație. Asta arată apetitul bucureștenilor și al celor din sudul țării pentru produsele companiei suedeze. 

Pe de altă parte, IKEA este cunoscută pentru catalogul său ce a ajuns la a 10 ediție în România.

Câteva date interesante pe care le-am cules din comunicatul de presă:

– 930.000 de cataloage IKEA urmează a fi livrate în perioada 17 august – 6 septembrie în orașele București, Ploiești, Pitești și împrejurimi;

– prețurile din catalog sunt cele maxime, iar atunci când ajungeți în magazin de-a lungul anului veți avea supriza să le vedeți reduse, dar în niciun caz mărite;

– aplicația IKEA oferă peste 50 de filme, imagini și vizualizări la 360 de grade ale camerelor, iar prin opțiunea de Realitate Augumentată puteți vedea cum arată în locuința voastră peste 400 de produse IKEA;

– catalogul IKEA pe 2015 – 2016 are 328 de pagini, iar tema sa: „Gesturile mici contează”;

– deșeurile organice de la restaurantul IKEA sunt preluate de către o firmă ce produce biogaz;

– noi produse în restaurant: iaurt înghețat la 3 lei, apă fructată cu 50% mai puțin zahăr decât sucurile disponibile până acum la dozator, Ice Tea cu arome de pin și mesteacăn, gustări din legume uscate și nuci, somon;

Declarații oficiale:

Catalogul IKEA de anul acesta are o temă care unește oamenii mai mult ca niciodată. O temă care vorbește despre individualitate, dar care este universală. O temă axată pe viața în jurul bucătăriei și pe acele mici momente magice care au loc în acest spațiu. Atunci când mâncăm o ultimă bucată de tort în timp ce toată lumea doarme. Atunci când presărăm busuiocul crescut în casă pe o farfurie plină cu paste. Sau atunci când îi aducem cuiva drag micul dejun în pat fără un motiv special. Despre asta vorbim în noul catalog. Sărbătorim lucrurile care fac viața în jurul bucătăriei să fie mai armonioasă și ne facem timp pentru lucrurile mici care fac marile diferențe. În paginile catalogului de anul acesta au prioritate bucătăriile, produsele pentru gătit și servit, precum și produsele din departamentul IKEA FOOD. Este o temă care ne place și credem că este extrem de relevantă și actuală pentru români,” a declarat Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.

 

Categorii: Anunturi
Cuvinte cheie: IKEA
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Roborock a încheiat 2025 ca lider pe piața roboților de curățenie inteligenți

Conform datelelor IDC pe anul 2025, piața roboților de curățenie inteligenți este în creștere per ansamblu, iar competiția este tot mai intensă. Diferențierea se pare că se mută treptat de la hardware la capabilități AI și la modul în care roboții pot gestiona scenarii complexe din locuință. Roborock își consolidează poziția în această direcție, atât…

Xiaomi a deschis primul său magazin oficial din România – da, operat direct de către ei și nu printr-un partener și planurile pentru 2026 la nivel local

Trebuie spus din start că deja este a nu știu câta dată când discutăm despre un magazin Xiaomi, dar..., acum este ceva diferit. Shop-ul din ParkLake Mall este operat direct de către compania chineză.

ASUS Learn and Compete 2026 sau cum îți poți arăta cunoștințele de TIC printr-un concurs desfășurat pe Kahoot! (competiție adresată liceenilor din București și 11 județe)

ASUS a oferit detaliile pentru o nouă ediție a concursului său adresat liceenilor pasionați de TIC. Toate informațiile sunt structurate în articolul de față.