Local Motors LM3D Swim – mașina scoasă la imprimantă 3D aproape de versiunea de serie

/
/
9 nov. 15
/

Poate ați mai auzit până acum de unele proiecte de automobile ce nu aveau nevoie de o linie de fabricație în adevăratul sens al cuvântului, ci puteau fi produse într-o oarecare măsură prin intermediul unei imprimante 3D. Dacă îmi amintesc bine au existat și cazuri de case imprimate 3D, dar asta este altă discuție.

Din punctul meu de vedere, un proiect precum Local Motors LM3D este sortit eșecului, dar nu din cauza tehnologiei de fabricație. Nu, asta nu are de-a face în opinia mea, dar prețul la care se pare că va fi propus acest automobil da: circa 53.000 de dolari. La banii ăștia nu știu câți vor cumpăra o mașinuță ciudată, care arată mai mult ca un buggy decât ca un automobil în toată regula și fără performanțe notabile.

Local Motors LM3D Swim

În general susțin orice inițiativă nouă, ce poate aduce o contribuție în viitor pentru industria auto, dar Local Motors LM3D Swim nu mi se pare o abordare prea fericită. Un șasiu scos la imprimantă 3D, câteva elemente simple de caroserie, un motor electric și gata. Prea puțină cercetare, cel puțin din punctul meu de vedere. Și rămâne problema prețului: 53.000 de dolari pentru o mașină scoasă la imprimantă, când pentru banii ăștia ai atâtea opțiuni, mai ales în SUA.

Oricum, succes celor de la Local Motors în a veni cu idei inovatoare, dar care să fie și viabile.

Local Motors LM3D Swim

Sursa: Carscoops.com
Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: imprimantă 3D, masina
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

O nouă marcă auto chinezească a fost lansată oficial în România (cum se numeşte, de cine aparţine şi cu ce maşini atacă piaţa locală?)

Săptămâna aceasta a fost lansată oficial o nouă marcă auto chinezească pe piaţa din România. Vorbim de un brand tânăr, un nume ce a fost făcut cunoscut publicului larg abia în 2025.

Noua generaţie Hyundai Tucson a fost prezentată pentru piaţa auto europeană (unde va fi fabricată aceasta?)

În august aflam primele informaţii despre noua generaţie Hyundai Tucson, prezentarea având loc atunci strict pentru piaţa din Coreea de Sud. Noul model a fost acum lansat oficial pentru piaţa europeană, aşa că interesul este şi mai mare pentru că acesta va ajunge din 2027 şi în România.

Vânzările de maşini noi şi second hand din România nu îşi revin, piaţa continuă să fie pe minus

Piaţa auto din România continuă să sufere, indiferent că vorbim despre maşini noi sau second hand. Recent au fost publicate datele pentru luna septembrie, iar acestea sunt în continuare pe minus.