Ford Mondeo Vignale primește cele mai avansate sisteme de sunet de la Sony

/
/
16 nov. 15
/

Vignale reprezintă cea ma recentă linie de echipare pe care Ford o introduce pentru prima dată pe noul Mondeo. Totuși, vorbim despre mai mult decât o simplă echipare pretențioasă și mai degrabă despre un model de sine stătător, care a primit multe îmbunătățiri față de variantele deja cunoscute.

Ford Mondeo Vignale este primul dintr-o serie ce se pare că va cuprinde în viitor și modele ce vor avea la bază SUV-ul Kuga sau monovolumul S-Max. Deocamdată, Mondeo rămâne o certitudine, lansat deja în câteva țări europene. În România, urmează ca până la sfârșitul acestei luni să avem toate detaliile și prețurile, odată cu prezentarea oficială a lui Ford Mondeo Vignale.

Ford Mondeo Vignale

Nu doar exteriorul a primit câteva tușe ce-l fac pe Mondeo Vignale să se detașeze de restul gamei, ci și interiorul. Prin materiale mai bune calitativ și o finisare mai atentă, noul model de clasă medie de la Ford reușește să creeze o ambianță premium. Nu vorbim totuși de ceea ce întâlnim la Mercedes-Benz, BMW, Audi, Lexus sau la alți astfel de producători. Cu toate acestea, nu este o problemă aici, pentru că Ford Mondeo Vignale nici nu și-a propus să concureze cu mărcile premium, ci doar să ofere o alternativă celor ce-și doresc mai mult de la un Mondeo.

Și din punct de vedere tehnic se pare că sunt operate unele tratamente menite să sporească confortul și ambianța la bord. Totuși, despre aceste aspecte rămâne să ne expunem părerea în mod obiectiv atunci când vom avea ocazia să-l analizăm în detaliu pe Mondeo Vignale.

Ford Mondeo Vignale introduce sistemul de atenuare a zgomotului de fond

În cadrul unui eveniment desfășurat la Berlin, organizat de către Ford împreună cu partenerul Sony, am avut ocazia să ascultăm și să vedem la lucru noul sistem de sunet cu 12 difuzoare, amplificator de mare putere și procesare digitală a semnalului.

Sistem de sunet Ford Mondeo Vignale

Elementele din imaginea de mai sus sunt doar câteva din tot arsenalul pe care Mondeo Vignale îl propune spre a obține un sunet desăvârșit. O mult mai bună izolare fonică față de mediul exterior a fost atinsă prin utilizarea unor noi geamuri ce absorb eficient undele sonore, precum și prin folosirea extensivă a materialelor fonoabsorbante în locuri strategic amplasate.

Cel mai important mi s-a părut însă sistemul activ de atenuare a zgomotului de fond. Prin folosirea în interiorul cabinei a trei microfoane de înaltă precizie, sistemul de sunet de pe Ford Mondeo Vignale reușește să detecteze frecvențele nedorite ce provin de la motor, transmisie și vânt. Aceste zgomote sunt analizate în timp real și sunt atenuate prin emiterea unor unde sonore de frecvență opusă. Practic, acționează precum căștile cu tehnologie de anulare activă a zgomotului de fond.

Inginerii de sunet de la Sony nu se opresc însă aici și continuă să aducă îmbunătățiri noului Mondeo Vignale. Am avut șansa de a vedea la lucru un prototip aflat într-un stadiu avansat de dezvoltare, care, pe lângă cele menționate până acum, a primit și tehnologii precum Clear Phase și Live Acoustics. Nu aș putea spune că am simțit mari diferențe între modelul de serie și prototipul prezentat, dar, după ultimele reglaje și calibrări fine, s-ar putea ca experiența să fie complet diferită.

Prototip Ford Mondeo Vignale

Cert este că Sony a făcut o treabă bună până aici cu noul Ford Mondeo Vignale și, după cum am putut vedea, treaba specialiștilor nu este nici pe departe de a se fi sfârșit. Voi reveni cu mai multe detalii despre acest model atunci când va fi lansat în țara noastră.

Deocamdată vă las cu un clip video ce mi s-a părut destul de amuzant. Vă sfătuiesc să-l urmăriți cu sunetul activat, altfel nu are niciun farmec:

httpvh://youtu.be/-9RW_Cyx-qk

Galerie de imagini de la evenimentul Ford Sound Master Class, Berlin 11 noiembrie 2015:

Categorii: gAuto, Recomandari
Cuvinte cheie: Ford, Mondeo, sony, sunet, Vignale
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Xiaomi SkyNomad N90 – SUV imens cu trei rânduri de scaune, baterie de 76 kWh pe un plug-in hibrid cu range extender, 416 CP și flexibilitate maximă la interior

Xiaomi pregătește lansarea unui SUV de dimensiuni generoase. Se numește Xiaomi SkyNomad și mai multe detalii aflați în articolul de față.

Chery va lansa în toamna acestui an o nouă marcă auto chinezească în România (iată care va fi aceasta)

Lansat oficial în România în vara anului trecut, Chery a devenit deja un nume apreciat în ţara noastră, vânzările din ultimele luni confirmând încrederea pe care românii o acordă brandului.

Românii accelerează achiziţiile de maşini electrice (suntem în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai mari creşteri an pe an)

Văd din ce în ce mai mulţi români orientându-se spre maşini electrice, iar acest lucru nu este neapărat rău ţinând cont de fluctuaţiile mari ale preţurilor carburanţilor din ultimele luni.