Efectele parteneriatului dintre Orange și Telekom

22/12/2015

Este vestea sfârșitului de an, parteneriatul între Orange și Telekom deschide noi orizonturi pentru cele două companii și crește competivitatea la nivel de telefonie mobilă și internet fix. 

Ce-și dorește fiecare operator telecom în parte?

Să ofere cât mai multe servicii pe aceeași factură (telefonie mobilă + telefonie fixă + cablu TV + internet fix).

RCS-RDS este jucătorul ce performează pe partea de cablu TV și internet fix și încearcă puternic să dezvolte infrastructură pe telefonie mobilă ( 3G + 4G). Telekom a intrat puțin în stand-by cu dezvoltarea rețelelor de internet fix, iar pe 4G are o acoperire mai modestă față de Orange sau Vodafone, Orange avea nevoie de o infrastructură de internet fix, Vodafone este prins ușor pe picior greșit, la fel putem spune și de UPC.

Ce efecte are parteneriatul dintre Orange și Telekom?

Orange o să aducă oferte integrate cu internet fix + Orange TV + cea mai performanță rețea 4G din țara noastră. Vor putea să intre în luptă directă cu RCS-RDS și să-și fidelizeze clientela la un nivel superior.

Telekom primește acces la o rețea 4G mai bine pusă la punct și astfel nu mai există ecartul dintre serviciile lor și cele oferite de Orange și Vodafone. Există o compensație de fiecare parte, Orange plătește pentru fiecare abonat ce contractează servicii de internet fix, iar Telekom pentru traficul de date făcut de clienții săi în rețeaua 4G a Orange.

Vorbim de o eficientizare a costurilor, Orange nu trebuie să dezvolte o rețea de internet fix de la zero, iar Telekom își temperează investițiile pe echipamente 4G. Cu compensațiile menționate aș avea curajul să spun că marele câștigător este clientul fiecărui operator în parte. Primești o rețea mai performantă în Telekom și internet fix în pachetele Orange.

Pe de altă parte, Telekom nu are o infrastructură de internet fix care să impresioneze, RCS-RDS se află în fața lor în ce privește calitatea serviciilor și în acest sens cred că este suficient să vedeți ce statistică oferă ANCOM. Totuși, mă gândesc că Telekom se pregătește să dezvolte rețeaua de fibră optică în ritm accelerat, mai ales că are fonduri eliberate de la dezvoltarea 4G-ului și astfel crește competivitatea față de RCS-RDS.

Ce jucători sunt prinși în offsaid?

Vodafone și UPC, Vodafone nu are internetul fix și UPC nu dispune de telefonia mobilă. O alianță între cele două companii mi s-ar părea naturală și de bun augur pentru fiecare în parte. La nivel internațional, Vodafone și Liberty Global (compania ce deține UPC) nu au ajuns la un acord, dar cine știe, vedem vreo supriză în 2016.

RCS-RDS este jucătorul aflat pe val ce dorește să se dezvolte prin forțele proprii. O să vedem dacă vor reuși să țină pasul pe partea de 4G, în contextul în care licența lor este limitată față de ce și-au antamat Orange, Vodafone și Telekom la nivel de spectru. La ce strategie disruptivă au avut de-a lungul timpului nu m-aș mira să văd noutăți și din partea lor, strict pe telefonie mobilă nu văd cum ar putea să ofere abonamente și mai mici ca preț față de cele practicate în prezent, pe internet fix au cele mai bune servicii pentru prețul plătit. Să vedem dacă Vodafone are curajul să intre în alianță cu RCS-RDS, ar fi și asta o ipoteză de lucru.

Cel puțin teoretic, clientul serviciilor de internet fix, telefonie mobilă și fixă, cablu TV are de câștigat. O să vedem o bătălie a ofertelor în 2016. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.