Minunea din primul trimestru al lui 2016 sau cum Oppo și Vivo au intrat în TOP 5 la producția de telefoane mobile

/
/
4 mai 16
/

M-am uitat și eu pe topul făcut de către IDC, top ce cuprinde livrările de telefoane mobile în trimestrul ianuarie – martie 2016. În primul rând, IDC nu are date 100% corect, Gartner le are, dar le oferă companiilor pe sume importante de bani și informațiile respective nu transpiră în presa de specialitate. 

Totuși, IDC-ul arată cât de cât cum a evoluat industria smartphone-urilor în prima parte a anului în curs. Putem spune că avem o stagnare a vânzărilor,  cu o creștere de doar 0.2% pe Q1 2016 – 334.9 milioane unități livrate vs 334.3 milioane pe Q1 2015.

TOP 5 în livările de telefoane mobile pe Q1 2016;

IDC-telefoane-mobile-Q1-2016

Samsung are o scădere de 0.6% și aș putea spune că se menține destul de bine, iar GALAXY S7 și S7 Edge înțeleg că se comercializează în ritm susținut. Mă aștept la o creștere a companiei sud-coreene pe Q2 2016.

Apple scade destul de puternic, dar se menține destul de sus față de ceilalți jucători din piață – aproape dublu față de câte telefoane a vândut Huawei, iar Apple s-ar putea să prindă un oarece avânt la capitolul vânzări prin iPhone SE. Totuși, cred că trendul de scădere se va menține, nu știu dacă la fel de abrupt. Ar putea să reducă prețurile la 6S și 6S Plus cu 100 – 150 dolari și ar avea vânzări mai consistente.

Huawei crește precum Făt-Frumos și de la 17.4 milioane în Q1 2015 urcă la 27.5 milioane în Q1 2016. O creștere de 58.4% ce arată direcția corectă adoptată de compania chineză.

Oppo și Vivo ocupă locurile 4 și 5, Lenovo și Xiaomi ies din TOP 5 mondial. Xiaomi la un moment dat urcase pe locul 3 mondial, iar acum nici nu prind TOP 5. Asta arată că sunt probleme, iar întreaga bulă formată în jurul lor s-ar putea sparge cât de curând, asta dacă produsele nou lansate nu îi vor aduce pe un trend crescător.

Vivo își vinde telefoanele mobile strict pe piața chineză, iar Oppo pe lângă China, mai are câteva piețe asiatice unde ajunge pe canal oficial. Observați cât de puternică este piața chineză, de una singură poate aduce două branduri spre pozițiile fruntașe. Nu mai zic și de valorile prezentate de IDC: Oppo cu creștere de 153.2%, de la 7.3 milioane unități vândute în Q1 2015 spre 18.5 milioane în Q1 2016, iar Vivo de la 6.4 milioane urcă la 14.3 milioane.

HTC, LG, Sony par a fi pierdut lupta cu companiile rivale din China. Dacă Vivo și Oppo îți iau fața fără a avea o prezență globală…, comentariile sunt de prisos.

Mi se pare o minune în contextul în care Oppo și Vivo nu au telefoane care să te uimească prin raportul preț / specificații, așa cum face Xiaomi cu unele telefoane de-ale sale. Au reușit să creioneze un brand în jurul lor, au produse ce au prins în China și au generat milioane de unități livrate.

Pe de altă parte, nu-mi vine să cred cum Lenovo nu a știut să joace cartea Motorola și cu un buget imens de promovare pe telefoane mobile, dar și printr-o politică defectuoasă de lansare a unor modele a ieșit din joc și a lăsat locul Huawei.

Sursa: IDC.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: apple, HTC, Huawei, IDC, Oppo, samsung, VIVO
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy Z TriFold – un pas în direcția corectă, dar și 5 puncte de întrebare

Samsung a lansat pliabilul suprem în opinia sa - Galaxy Z TriFold. Este un produs aflat la bursa zvonurilor de câțiva ani buni și uite că pe sfârșitul lui 2025 au ridicat cortina de pe acest dispozitiv.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din noiembrie 2025

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag).