TOP 5: Cele mai ciudate teste făcute de producătorii chinezi pentru a-şi promova telefoanele

/
/
20 aug. 16
/

Primim săptămânal emailuri de la diverşi producători chinezi de smartphone-uri cu diferite informaţii despre terminalele lor. Unele sunt normale (puncte tari, rezultate obţinute în diferite teste de benchmark, comparaţii cu alte device-uri, disponibilitatea unor update-uri de soft etc.), însă altele sunt de-a dreptul hilare.

Stau şi mă gândesc de ce fac asemenea teste, în condiţiile în care telefonul îl iei pentru cu totul şi cu totul alte întrebuinţări. Pentru aceşti producători ciocanul sau cheia nu mai sunt suficiente pentru a demonstra duritatea telefonului, o simplă cădere de la 1 m nu mai garantează rezistenţa la şoc sau o îndoire forţată nu mai dovedeşte rigiditatea terminalului.

În loc să lucreze la capitolul software unde mai au de muncit, ei fac teste ciudate, teste care nu sunt relevante pentru un telefon mobil. Am selectat pentru voi câteva clipuri care demonstrează nebunia unor producători, însă la o căutare pe Youtube veţi găsi mult mai multe. Producătorul cel mai anormal dintre toţi îmi pare a fi Oukitel. Imediat veţi vedea de ce.

5. Test făcut pentru Doogee T5;

Pentru a demonstra rezistenţa acestui smartphone, Doogee a bătut cu el cuie, nuci, a tăiat morcovi sau i-a zgâriat ecranul cu un cuţit. De ce ai face aşa ceva?

httpvh://youtu.be/i0bu-QRyzbI

4. Test făcut pentru Ulefone Metal;

Ulefone Metal este un smartphone abia lansat, însă producătorul îl promovează în cele mai ciudate moduri. În cel mai nou test telefonul este pus într-un prezervativ, apoi băgat într-un alt prezervativ plin cu apă şi aruncat de la aproximativ 30 de metri înălţime. La final vedem cum terminalul scapă teafăr şi nevătămat.

httpvh://youtu.be/31RIzjmNPZQ

3. Test făcut pentru Oukitel K4000;

Un test pe care nu l-am înţeles este făcut pentru Oukitel K4000. Producătorul foloseşte o bormaşină pentru a demonstra cât de rezistent este ecranul. Care este relevanţa acestui test ?

httpvh://youtu.be/ss-cZXUJcR0

2. Test făcut pentru Oukitel K10000;

Oukitel a legat 10 smartphone-uri Oukitel K10000 pentru a găti o oală cu tăiţei. Am înţeles că bateria este imensă, chiar vedem asta din dimensiunile sale, dar vorbim de un telefon, nu de o butelie.

httpvh://youtu.be/2FT7MS0KR98

1. Test făcut pentru Oukitel K6000.

V-am zis de la început că Oukitel sparge ori tipar. Poate cel mai ciudat test făcut de ei mi s-a părut utilizarea unui polizor pentru a demonstra cât de rezistentă este carcasa telefonului, iar la final, când bateria ia foc, Oukitel se laudă că smartphone-ul nu a explodat. Dumnezeu să îi mai înţeleagă pe chinezii ăştia câteodată.

httpvh://youtu.be/VjCXeHOBjWI

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung şi Corning pregătesc pentru Samsung Galaxy S27 Ultra o sticlă de protecţie capabilă să se repare singură

Dacă Samsung Galaxy S26 Ultra a venit cu noutatea absolută numită Privacy Display (o tehnologie care limitează unghiurile de vizibilitate laterală pentru a opri privirile curioşilor), Samsung Galaxy S27 Ultra ar putea aduce o nouă caracteristică interesantă: sticlă de protecţia capabilă să se repare singură.

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

Vânzările de smartphone-uri în Europa sunt în cădere liberă, iar europenii par a-şi reduce încrederea în producătorii chinezi (Apple şi Samsung au crescut considerabil)

Piaţa de smartphone-uri din Europa trece printr-o mică corecţie, vânzările din ultimele lunii fiind într-o cădere vizibilă. Preţurile din ce în ce mai mari, cât şi contextul macroeconomic dificil, par a spune europenilor că schimbarea telefonului din dotare nu mai este o prioritate şi decizia mai poate aştepta.