Gionee P7 – smartphone cu display HD, procesor quad-core şi cameră foto de 8 megapixeli

/
/
12 dec. 16
/

Gionee P7 este un nou smartphone compact lansat în India şi chiar dacă nu îl vom vedea în ţara noastră sub această denumire, s-ar putea să îl găsim sub brandul Allview. Nu este un device diferit de restul pieţei, poate singurul aspect care poate atrage atenţia este dat de display-ul cu margini laterale foarte subţiri (cel puţin aşa apare în imaginile de presă).

Restul specificaţiilor sunt destul de comune: display HD de 5 inci, procesor quad-core, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 8 megapixeli, baterie de 2300 mAh, conectivitate 4G VoLTE şi Android 6.0 Marshmallow ca sistem de operare.

Gionee P7 va fi disponibil în 3 variante de culoare: alb, auriu şi gri, iar preţul de comercializare în India va fi de aproximativ 150 dolari.

gionee-p7

Specificaţii complete pentru Gionee P7:

  • display IPS de 5.0 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli);
  • procesor de tip quad-core la 1.3 GHz (probabil un MediaTek), 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • dual-sim, 4G, VoLTE, Wi-Fi b/g/n, Bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, radio FM;
  • cameră foto de 8 Megapixeli cu autofocus, LED flash, HDR şi cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 2300 mAh.
Sursa: fonearena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Gionee, Gionee P7
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Piața de smartphone-uri în Q2 2026 – scădere 📉 de 4% față de 2025, Apple în siajul Samsung ce ocupă locul 1 în ce privește livrările

Perioada de timp desfășurată între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026 a adus o scădere abruptă față de aceeași perioadă din 2025. De vină sunt indicate creșterile de costuri generate de memorii și spațiile de stocare ce a pus mare presiune pe liniile de aprovizionare etc.

Producătorii de telefoane inteligente au redus dramatic ritmul de lansare a modelelor noi (în S1 din 2026 avem cu 35% mai puţine noutăţi decât în S1 din 2024)

Nu este un secret pentru nimeni că producătorii de telefoane inteligente au rărit numărul lansărilor, acest lucru se vede cu ochiul liber şi în România (oferta de modele noi este din ce în ce mai limitată).

Elanul brandurilor secundare a apus (după realme şi OnePlus, un alt mare nume ar putea ieşi în curând de pe piaţa de smartphone-uri)

În urmă cu ceva ani, cei mai mari producători chinezi de smartphone-uri s-au luat unul după altul şi au lansat branduri secundare, unele care de obicei veneau cu un raport calitate-preţ de tipul best buy (Oppo cu realme sau chiar OnePlus, Xiaomi cu Poco sau Redmi, Vivo cu iQOO şi tot aşa).