OnePlus 3T – review

21/02/2017

OnePlus este o companie înfiinţată pe 16 decembrie 2013, iar intrarea pe marea scenă a telefoanelor inteligente a facut-o pe 23 aprilie 2014 prin lansarea smartphone-ului OnePlus One. Debutul a fost unul spectaculos, mai ales că din prima zi şi-a denumit propriul terminal ca fiind un adevărat “flagship killer”.

Compania a mizat încă de la început pe un raport calitate-preţ aproape imbatabil şi a evitat lupta sisifică din segmentele entry-level şi chiar mid-range (OnePlus X a fost o dovadă că nu are armele necesare să se războiască pe mai multe fronturi). OnePlus şi-a propus să joace în liga celor mari oferind un smartphone de top la jumătate din preţul concurenţei. OnePlus One a fost un adevărat vârf de lance şi chiar dacă vânzările nu au fost impresionante, a oferit posiblitatea producătorului chinez să îşi facă un renume.

OnePlus a învăţat din greşeli, le-a corectat pe parcurs şi a devenit în doar doi ani una dintre cele mai apreciate companii din domeniu. Ultimul său smartphone se numeşte OnePlus 3T şi este o versiune pe steroizi a modelului OnePlus 3 lansat pe 14 iunie 2016. Acesta este unul dintre cele mai puternice telefoane prezentate în 2016, dar cu siguranţă şi în 2017 va mai avea un cuvânt greu de spus. OnePlus şi-a mărit capacitatea de producţie prin deschiderea unei noi fabrici în India, de aceea am speranţa că terminalul nu va fi abandonat după lansarea flagship-ului de anul acesta.

OnePlus 3T l-am achiziţionat ca telefon personal, de aceea timpul de analiză a fost şi va fi mult mai lung. Am intrat în posesia sa pe 1 februarie, deci review-ul de faţă apare la peste 20 şi ceva de zile de utilizare, timp în care am putut să îl întorc pe toate feţele. În urmă cu câteva zile am scris un articol în care am împărtăşit cu voi primele impresii, iar în cele ce urmează voi detalia cât de “flagship killer” este OnePlus 3T.

Specificaţii OnePlus 3T:

Design

OnePlus 3T este livrat clientului într-un pachet de retail elegant şi simplu în acelaşi timp, dar care nu te duce cu gândul că în interior vei găsi o adevărată bestie a zilelor noastre. Trebuie să recunosc că am primit alte telefoane chinezeşti la review împachetate mult mai rafinat, însă până la urmă pe cine interesează cum arată cutia unui smartphone ?

În interiorul acesteia găsim device-ul cu folie aplicată pe ecran din fabrică, cablul USB 2.0 – USB Type-C, încărcătorul Dash Charge, cheiţa pentru sloturile SIM, un ghid de utilizare şi câteva informaţii legate de siguranţa în utilizarea telefonului. Pentru că vorbim de un terminal de peste 400 euro, parcă mi-aş fi dorit şi o pereche de căşti în pachet.

OnePlus 3T este disponibil în două variante de culoare: Gunmetal (argintiu) şi Soft Gold (auriu). Ambele versiuni arată bine, însă mi-am achiziţionat Gunmetal deoarece doar aceasta era pe stoc la momentul emiterii comenzii. Telefonul este construit dintr-un aliaj de aluminiu de foarte bună calitate, este de tip unibody (nu oferă acces la baterie), iar finisările sunt impecabile. Se observă atenţia la detalii, calitatea materialelor, totul este lucrat la superlativ. Efectiv nu prea ai ce reproşa la acest capitol.

Din punct de vedere estetic OnePlus 3T nu impresionează, avem un design destul de comun, foarte utilizat pe smartphone-urile cu valenţe premium. Acest lucru nu înseamnă că aspectul nu este plăcut şi de apreciat, ci doar că nu vorbim de ceva diferit. Terminalul se aşează excelent în palmă, este compact, foarte uşor (158 de grame) şi destul de subţire (7.35 mm). OnePlus 3T a fost admirat de prieteni, însă trebuie să recunosc că mai nimeni (excluzându-i pe cunoscători) nu a auzit de acest brand (OnePlus mai are de lucrat la capitolul imagine).

Dacă ar fi să menţionez ceva nou la OnePlus 3T, ar fi butonul Alert Slider. Acesta permite utilizarea telefonului în 3 moduri: toate notificările, notificările prioritare şi linişte. Practic informaţiile primite pe telefon vor fi primite în funcţie de modul setat (prima variantă vă înştiinţează de absolut toate noutăţile, a doua variantă vă aduce la cunostinţă doar noutăţile setate ca fiind importante, iar ultima nu vă deranjează absolut deloc). Această funcţionalitate este foarte utilă atunci când ai o şedinţă la birou sau eşti la un film şi ai uitat să închizi smartphone-ul. Toate cele 3 moduri pot fi customizate în funcţie de necesităţi.

Ca o concluzie de capitol, aş putea spune că OnePlus 3T este telefonul cu o estetică obişnuită ridicat la rangul de artă de atenţia la detalii, finisare şi calitatea metarialelor.

Ecran și sunet

OnePlus 3T are un display Optic AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920×1080 pixeli), densitate a pixelilor de 401 ppi, raport display / corp de 73.1%, aspect ratio 16:9 şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 4. Pentru cei care nu ştiu, Optic AMOLED este o denumirea de marketing utilizată de OnePlus deoarece în realitate vorbim de un ecran AMOLED cu mici modificări la capitolul contrast şi temperatura culorilor.

Personal cred că OnePlus 3T este echipat cu unul dintre cele mai bune ecrane din piaţă, poate intra lejer într-un top 5 pe 2016 – început de 2017. Panelul este foarte similar cu cel utilizat pe Samsung Galaxy S7, iar cu asta cred că am spus tot. Culorile sunt redate fidel cu cele naturale fără a le suprasatura, unghiul de vizualizare este foarte larg, luminozitatea excelentă şi timpul de răspuns al touch-ului foarte scurt. Dacă ar fi să îl caracterizez într-un cuvânt acesta ar fi: impecabil.

La baza ecranului regăsim butonul home ce încorporează scanner-ul de amprentă, dar şi două taste capacitive care pot fi customizate în funcţie de preferinţe. Personal îmi plac mai mult aceste taste capacitive ce pot fi modificate după bunul plac deoarece se câştigă 1-2 cm de display şi par a avea un răspuns mult mai rapid. Dacă doriţi totuşi tastele de tip touch buttons, acestea se pot activa din setări.

Sunetul exterior provine de la un difuzor situat la baza telefonului, iar calitatea sa este mulţumitoare. Se aude foarte clar, puternic, fără distorsiuni. O mare problemă cu care încă încerc să mă adaptez este dată de aşezarea sa. Difuzorul este poziţionat de aşa natură încât atunci când utilizez smartphone-ul în format landscape sunetul este întotdeauna obturat de un deget şi este cam enervant mai ales în jocuri sau la vizionare de filme / clipuri. Recunosc că îmi este dor de difuzoarele frontale de pe HTC One M9.

Jack-ul audio de 3.5 mm (pentru că OnePlus 3T are încă această facilitate) se află tot la baza telefonului, însă mult mai în dreapta. Cum în pachet nu avem o pereche de căşti, am testat ce aveam prin casă (o pereche de căşti Pioneer) iar audiţia a fost excelentă. Sunt sigur că o pereche de căşti premium poate oferi pasionaţilor un sound pe măsură.

Hardware, sistem de operare și aplicații

OnePlus 3T are cu siguranţă cel mai puternic hardware existent în piaţă la început de 2017: procesor Qualcomm Snapdragon 821 de tip quad-core cu 2 x Kryo la 2.35 GHz și 2 x Kryo la 1.6 GHz, Adreno 530 GPU, 6 GB RAM LPDDR4 şi 64 / 128 GB spaţiu de stocare UFS 2.0. Eu mi-am achiziţionat versiunea cu 64 GB spaţiu de stocare (în realitate liberi sunt cam 53.63 GB) şi dacă ar fi să caut nod în papură aş putea trece la puncte slabe lipsa unui slot pentru card microSD, chiar dacă spaţiul oferit este mai mult decât suficient.

Informații relevate de CPU-Z pentru OnePlus 3T;

Smartphone-ul rulează Oxygen OS 4.0.3 bazat pe Android 7.0 Nougat (acesta este ultimul update primit pe 13 februarie). Am primit update la ultima iteraţie Android chiar la prima deschidere a telefonului, de aceea nu pot face o comparaţie între modul de funcţionare cu Android 6.0 Marshmallow şi Android 7.0 Nougat.

OnePlus 3T utilizează în realitate cam 98% Android-ul nativ, interfaţa Oxygen OS fiind una mai mult de optimizare şi de implementare a unor elemente menite să ajute utilizatorul în task-urile zilnice. Viteza de reacţie a interfeţei este pur şi simplu incredibilă, multitasking-ul nu pune niciun fel de problemă, iar customizările sunt în mare parte cele existente în Android-ul stock. OnePlus a adăugat câteva caracteristici interesante, iar aici amintesc:

  • Diverse gesturi utilizate ca scurtături (dubla atingere pentru deschiderea ecranului, desenarea literei O pentru a deschide camera foto, desenarea literei V pentru a deschide lanterna, desenarea || pentru a reda / întrerupe muzica şi < sau > pentru a trece la melodia anterioară / precedentă, realizarea unei capturi de ecran prin glisarea a trei degete de sus în jos etc.);
  • Shelf – o caracteristică ce poate fi accesată printr-un swipe la stânga. Aici găsim un fel de rezumat al activităţii utilizatorului: cele mai utilizate aplicaţii, cele mai apelate contacte, centru de gestionare al activităţii, diverse widget-uri, foaie de notiţe etc. Shelf poate fi customizat în funcţie de necesităţi, iar dacă nu vă place îl puteţi dezactiva;
  • Există două teme de utilizare a telefonului: White Mode şi Dark Mode. Prima este cea prestabilitată şi oferă un fundal alb, iar a doua oferă un fundal negru care ajută şi la economisirea de energie;
  • În setări poate fi activat aşa numitul Night Mode. Acesta trebuie activat / dezactivat manual şi schimbă culorile reci în unele mai calde (exemplu: alb în alb-portocaliu) pentru a nu afecta ochii pe parcursul nopţii;
  • Funcţia Ambient Display – activează ecranul când primim notificări într-un format ce consumă foarte puţină baterie;
  • Funcţia Activare Proximitate – activează ecranul într-un format ce consumă foartă puţină baterie atunci când trecem cu mâna deasupra afişajului;
  • Alert Slider – printr-o simplă mutare a acestui buton se poate trece de la starea normală de primire a notificărilor, până la cea de linişte totală, când utilizatorul nu este deranjat de niciun sonor;
  • Alte câteva customizări, aplicare de widget-uri etc.

OnePlus nu şi-a dorit să iasă în faţă prin diverse caracteristici inutile, ci a încercat să aducă un plus necesar versiunii stock a sistemului de operare Android. Personal cred că în mare parte a reuşit acest lucru, chiar dacă mai există unele bug-uri ce pot fi rezolvate în viitor (spre exemplu sunt momente când senzorul de lumină rămâne blocat şi nu se schimbă luminozitatea ecranului chiar dacă aşezi telefonul în bătaia soarelui sau într-o cameră întunecată).

La capitolul aplicaţii OnePlus 3T vine doar cu strictul necesar şi aici mă refer la suita de aplicaţii Google. Singura noutate faţă de un telefon cu Android stock este dată de aplicaţia Community care oferă acces la comunitatea de utilizatori OnePlus (puteţi afla numeroase răspunsuri legate de telefonul dumneavoastră). Presupun că nu mai este nevoie să spun că nu există joc sau aplicaţie în Google Play care să îl obosească măcar 50%.

Performanță

Am trecut OnePlus 3T şi prin câteva teste de benchmark, iar rezultatele le-am comparat cu cele obţinute de alte două flagship-uri din 2016: HTC 10 şi Samsung Galaxy S7.

Teste de benchmark rulate pe OnePlus 3T;

Conectivitate

Pe OnePlus 3T regăsim conectivitate 4G Cat.6 cu viteze de până la 300 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 şi 5 GHz, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, NFC, USB Type-C, jack audio de 3.5 mm, scanner de amprentă, A-GPS, GLONASS şi Beidou.

În ceea ce priveşte spectrul acoperit avem:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 3(1800), 5(850), 7(2600), 8(900), 20(800), 38(2600), 40(2300).

După cum puteţi observa OnePlus 3T oferă suport pentru 4G-ul celor de la RCS & RDS, iar smartphone-ul ştie 4G – 3G simultan, astfel că dacă utilizaţi o cartelă Digi Mobil pe slotul doi, în timpul apelurilor de pe prima cartelă nu veţi rămâne fără semnal pe cea de-a doua (după cum probabil ştiţi majoritatea telefoanelor dual-sim ştiu 4G – 2G simultan, însă RCS & RDS funcţionează doar în regim 3G / 4G).

În SpeedTest am obţinut cu 4G-ul Digi Mobil 29.81 Mbps la download şi 7.41 Mbps la upload:

Restul elementelor de conectivitate funcţionează fără cusur (apelurile de voce, bluetooth, Wi-Fi, GPS). Există şi un senzor de amprentă integrat în butonul home care are un timp de răspuns foarte scurt, însă nu acelaşi lucru pozitiv îl pot spune şi despre acurateţea sa. Aş putea estima că undeva la 85% dintre scanări sunt recunoscute şi procesate ca atare. Aici mi-aş fi dorit poate o mai mare precizie în recunoaşterea amprentelor.

În lateral dreapta dăm de tasta power și slotul pentru cele două nanoSIM-uri, la bază regăsim difuzorul, portul USB Type-C, microfonul şi jack-ul audio de 3.5 mm, în timp ce lateral stânga avem tastele de volum şi butonul Alert Slider.

Cameră foto și video

În teorie avem o cameră foto de 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX298, deschidere f/2.0, PDAF, OIS, EIS, LED flash, dimensiune a pixelului de 1.12 microni, ce filmează 4K la 30 fps şi slow motion HD la 120 fps şi o cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Samsung 3P8SP, deschidere f/2.0, EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron, ce filmează FullHD la 30 fps. Important de menţionat este faptul că senzorul de pe spate este protejat cu sticlă de safir, astfel că este foarte greu de zgâriat.

Interfaţa camerei foto şi video;

Cu siguranţă este una dintre cele mai bune camere foto existente pe un smartphone lansat în 2016, iar în condiţii de lumină prielnice furnizează imagini de o foarte bună calitate. Avem o focalizare rapidă şi exactă, culori naturale, contraste echilibrate, detalii bine conturate etc. În low light apare şi zgomotul de imagine, însă acest lucru este ceva normal ţinând cont de dimensiunea senzorilor foto existenţi pe smartphone-uri.

Filmările pe timp de zi au aceeaşi calitate precum pozele, chiar dacă focalizarea mai dă rateuri din când în când. O altă surpriză plăcută este şi camera frontală care obţine selfie-uri extraordinare când condiţiile de lumină permit.

Clip video făcut cu OnePlus 3T;

Clip video făcut noaptea cu OnePlus 3T.

Fotografii făcute cu OnePlus 3Tlink spre fișierele la dimensiune originală, link valabil pentru 7 zile din momentul în care recenzia a fost publicată pe site.

Autonomie

OnePlus 3T are sub carcasă o baterie de 3400 mAh cu rezultate peste medie. Pentru un utilizator mediu ca mine autonomia oferită este undeva la 1 zi jumătate, un scor foarte mulţumitor. În condiţii de utilizare intensivă te poate duce lejer de dimineaţă până seara.

Avantajul cel mai mare la acest smartphone este dat de tehnologia Dash Charge. În primele 30 de minute nivelul bateriei poate ajunge până la 55 – 60%, iar o încărcare completă nu durează mai mult de 1 oră şi 15 minute. Interesant la această tehnologie este faptul că tot procesul de încărcare rapidă are loc în încărcător, de aceea pe tot parcursul încărcării telefonul rămâne rece, indiferent dacă este închis sau realizaţi diverse activităţi. De aceea este foarte important să utilizaţi încărcătorul original primit în pachet, fără acesta nu puteţi beneficia de facilităţile Dash Charge.

În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi, OnePlus 3T a rezistat 8 ore și 40 de minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate. Rezultatul este unul bun spre foarte bun (spre exemplu LG G5 abia a trecut de 5 ore şi 33 minute, HTC 10 a obţinut 7 ore şi 10 minute, în timp ce Samsung Galaxy S7 a ajuns până la 11 ore şi 6 minute).

Preț

OnePlus 3T costă 439 euro pe site-ul oficial oneplus.net. La această sumă nu veţi mai plăti nimic în plus (transportul este gratuit, iar livrarea se face din Polonia, deci nu veţi plăti taxe vamale sau TVA).

Concluzii

OnePlus 3T este unul dintre cele mai puternice şi mai bine optimizate smartphone-uri din piaţă la ora actuală şi chiar trebuie să fi cârcotaş pentru a găsi puncte slabe acestui terminal. Avem parte de un pachet hardware puternic, un software curat şi aerisit, display excepţional, cameră foto excelentă, autonomie peste medie şi un preţ de invidiat.

Acest telefon arată că nu trebuie să arunci 700 – 800 euro pe un device Samsung, Apple sau HTC pentru a beneficia de cele mai reprezentative funcţii şi caracteristici. OnePlus dovedeşte că se poate şi altfel, că există o cheie a succesului şi la jumătate de preţ, fără a se face compromisuri. Recunosc că nu regret nicio secundă achiziţia făcută şi că OnePlus 3T poate satisface şi cel mai pretenţios utilizator.

PRO

  • construcţie şi finisare aproape de perfecţiune;
  • unul dintre cele mai bune display-uri din 2016;
  • cel mai puternic ansamblu hardware disponibil la ora actuală;
  • rezultate excelente atât pentru camera foto, cât şi pentru cea frontală;
  • conectivitate completă, inclusiv 4G Digi Mobil;
  • interfaţa Oxygen OS curată, aerisită, bine optimizată, uşor diferită de Android stock;
  • autonomie peste medie şi funcţia Dash Charge ce încarcă bateria de la 0 la 60% în doar 30 de minute;
  • raport calitate-preţ imbatabil.

CONTRA

  • design comun, prezent pe multe smartphone-uri cu valenţe premium;
  • scanner de amprentă nu foarte precis;
  • lipsă slot card microSD;
  • poziţionarea difuzorului este foarte incomodă, în format landscape fiind foarte uşor de obturat.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.