Software

Cred că review-ul pentru Lenovo ZUK Z2 este unul dintre cele mai aşteptate din perioada următoare. Am menţionat în urmă cu ceva timp că vom primi acest telefon în teste şi de atunci foarte mulţi cititori ne întreabă când vom publica recenzia acestui smartphone. Aceasta nu este încă gata, dar v-am pregătit un articol util legat de partea software a terminalului.

Avem în faţă un device foarte bine echipat: display LTPS de 5.0 inci cu rezoluţie FullHD, procesor Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli cu senzor ISOCELL, PDAF şi filmare 4K, conectivitate dual-sim, port USB Type-C şi baterie de 3500 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0, toate, dar absolut toate acestea la un preţ aproape inegalabil: 169.99 dolari (aproximativ 730 lei) pe gearbest.com după aplicarea codului cupon ZUKZ2L (link de achiziţie pentru cei interesaţi).

Dacă au trecut cele 30 de secunde de mirare pentru preţ, vom trece mai departe la subiectul acestui articol: software-ul existent pe Lenovo ZUK Z2. Smartphone-ul l-am primit în teste chiar de la gearbest.com cu o versiune de ZUK 2.0 bazată pe Android 6.0 Marshmallow modificată puternic de retailerul chinez: au fost eliminate aplicaţiile în chineză, au instalat Google Play, au integrat traduceri pentru zeci de limbi internaţionale etc. Din păcate această versiune nu era stabilă şi avea destul de multe neajunsuri: nu puteam face update OTA, nu puteam descărca aplicaţii din Google Play (nu pornea downloadul), câteva închideri neforţate ale puţinelor aplicaţii existente etc.

A trebuit să reinstalez manual o altă versiune a sistemului de operare. Am avut de ales între versiunea chineză ZUI 2.5 bazată pe Android 7.0 Nougat, sau o variantă internaţională ZUI 2.0 bazată pe Android 6.0 Marshmallow, dar fără suport încă pentru update. Pentru a mă bucura de Lenovo ZUK Z2 la capacitate maximă, am ales versiunea chineză cu noua iteraţie Android, pe care mi-am customizat-o după bunul plac.

Am respectat paşii prezentaţi aici, instalând ZUI 2.5.334 bazat pe Android 7.0 Nougat, firmware pe care l-am descărcat de aici. Eu nu am avut bootloader-ul blocat, însă dacă aveţi ghinionul de a primi un astfel de telefon, îl puteţi debloca dacă utilizaţi sfaturile de aici. Întreg procesul durează 30 – 40 de minute (nu îţi ies toate chiar din prima şi le iei prin eliminare). După această perioadă telefonul se deschide sub această formă:

Observaţi multe aplicaţii în chineză, nu există Google Play, însă interfaţa arată mult mai natural. Menţionez că la restart smartphone-ul se deschide cu scris în chineză şi durează câteva minute până găsiţi drumul către engleză.

După ce este finalizată operaţiunea de instalare, începem customizarea interfeţei după bunul plac. Din fericire Lenovo nu te obligă să păstrezi prea multe aplicaţii preinstalate, astfel că am dezinstalat peste 90% dintre acestea. Restul le-am pus într-un folder denumit “Useless Applications”. După am descărcat Google Play de aici şi l-am instalat. Ulterior am început să descarc toate aplicaţiile de care am considerat că am nevoie, iar după câteva reaşezări interfaţa arată astfel:

ZUI 2.5 bazat pe Android 7.0 Nougat nu arată foarte diferit de alte interefeţe propuse de diverşi producători chinezi: are toate aplicaţiile şi widgeturile pe ecranul de start (nu există meniu cu aplicaţii), diverse funcţii de customizare, teme dedicate, submeniuri în zona de setări etc. Există şi câteva funcţii speciale, precum cele aplicate butonului home (nu există alte butoane capacitive sau nici cele de tip touch pe ecran). Despre acestea însă vom povesti în review-ul dedicat.

Personal interfaţa îmi pare că aduce destul de mult cu MIUI-ul celor de la Xiaomi, cu o oarecare diferenţă de gusturi la capitolul grafică. În cele câteva ore de când mă joc cu Lenovo ZUK Z2 pot spune că interfaţa rulează fin, trecerea de la o pagină la alta este rapidă, nu am întâlnit erori sau bug-uri, multitasking-ul nu pune probleme, iar display-ul are un timp de răspuns foarte scurt (există o folie de protecţie mată aplicată pe ecran care îmi pare că reduce uşor din sensibilitate). Până acum ZUI 2.5 s-a descurcat excelent, însă voi reveni cu alte detalii concrete după alte câteva zile de utilizare.

Pentru acest articol am trecut smartphone-ul şi prin testul de benchmark AnTuTu, iar rezultatul obţinut este de 118.365 puncte. Excelent dacă ne gândim că vorbim de un device de 730 lei. Mai multe detalii despre Lenovo ZUK Z2 în viitoarea recenzie.