Un oficial Huawei confirmă că nu avem nevoie de 6 / 8 GB RAM pe smartphone-uri

/
/
6 mart. 17
/

În ultimii ani a tot crescut cantitatea de memorie RAM utilizată pe smartphone-uri, iar dacă acum doi ani 4 GB erau etalon, la început de 2017 avem deja telefoane inteligente cu 8 GB RAM (ASUS Zenfone AR).

De multe ori ne-am pus întrebarea dacă avem nevoie de o cantitate de RAM din ce în ce mai mare şi chiar am purtat discuţii împreună cu voi pe marginea acestui subiect. Producătorii ne vând ideea că o cantitate de RAM mai mare ne ajută în multi-tasking, însă un oficial Huawei a confirmat într-un moment de sinceritate că la momentul actual nu avem nevoie de 6 / 8 GB RAM pe smartphone-uri.

Conform acestuia, în testele interne majoritatea device-urilor Huawei cu 4 GB RAM şi procesor Kirin 960 s-au descurcat mult mai bine comparativ cu alte telefoane ale competiţiei ce dispuneau de 6 GB RAM. Importantă este optimizarea software, iar un exemplu concret în susţinerea acestei afirmaţii este Apple cu al său iOS care se mişcă fluent cu o cantitate minimă de RAM. Chiar dacă şi Huawei are terminale cu 6 GB RAM, oficialul chinez al companiei susţine că plusul de 2 GB RAM nu merită efortul financiar destul de consistent.

Sunt sigur că acest “moment de sinceritate” are în spate o strategie bine gândită, însă afirmaţiile făcute au probabil la bază nişte analize făcute de Huawei. Nici eu nu cred că avem nevoie la momentul actual de mai mult de 4 GB RAM, însă peste 1-2 ani ne va fi oare util surplusul de memorie RAM ? (probabil că nu, mai ales că majoritatea producătorilor de smartphone-uri nu oferă suport software mai mult de 2 ani)

Sursa: gizchina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei Watch 6 Pro – review (Cel mai evoluat smartwatch al companiei, dar încă nu perfect)

Gama de dispozitive purtabile la încheietura mâinii de la Huawei este extrem de extinsă, acoperind de la segmentul accesibil reprezentat de brățări de fitness și până la ceasuri de lux. Este astfel necesar să explic în primă fază în cadrul acestui review, unde este poziționată gama Watch. Ei bine, această serie este plasată imediat sub…

Acord între HUAWEI și Qualcomm estimat la 6.9 miliarde dolari pentru licențierea multianuală de patente

Este interesant acest acord între HUAWEI și Qualcomm pentru că va trebui să primească și aprobarea autorităților de reglementare, iar în SUA știm că HUAWEI este pe lista neagră a Departamentului de Stat al SUA încă din 2019...

Huawei a lansat oficial noile Watch 6 și Watch 6 Pro, în versiunile de 46 și 42 mm, iar noi avem un cod exclusiv pentru o reducere de -400 lei

După ce am văzut cum se prezintă Huawei Watch GT 7 Pro și Watch D3, urmează un review detaliat și pentru Watch 6 Pro, dar până atunci zic că merită să aflați despre oferta de lansare și, mai ales, că avem un cod de reducere exclusiv, prin care prețul de listă devine mai mic cu…