Flanco închide mai multe magazine din mall-uri din cauza chiriilor aberante

/
/
15 mart. 17
/

Flanco este unul dintre cei mai mari retaileri IT&C, electronice şi electrocasnice din România având peste 1500 de angajaţi şi vânzări în 2016 de peste 203 milioane de euro (în creştere cu 18% comparativ cu 2015). Retailerul are în acest moment o reţea de 118 magazine în 74 de oraşe, însă strategia pe 2017 este una de reducere a costurilor.

Dragoş Sîrbu, directorul general Flanco Retail, a declarat că pentru acest an compania va investi peste 8 milioane de lei în deschiderea de noi magazine: ”Vrem să deschidem 10-12 magazine, ne uităm la locaţii, dar acestea nu sunt toate bugetate. Sunt însă şanse să le deschidem anul acesta. Cinci magazine sunt certe, contractele sunt deja semnate. Vizăm locaţii mai bune. Nu prea mai sunt oraşe unde nu suntem prezenţi”.

Se pare că mall-urile nu sunt cele mai reuşite locaţii din punct de vedere al costurilor, deoarece Flanco a închis din decembrie 2016 şi până în prezent 3 magazine, iar până în mai va mai închide cel puţin 2. Cauza principală este chiria foarte mare cerută de unele mall-uri: “Avem în plan închideri de magazine, două, până în luna mai. Chiriile în mall-uri sunt aberante şi trebuie să luăm o decizie, analizăm foarte, foarte intens dacă să mai rămânem acolo.” a confirmat Dragos Sîrbu.

Pe lista neagră se află câteva mall-uri din ţară, dar şi din Bucureşti (excepţie fac AFI Palace Cotroceni, Mega Mall şi Băneasa Shopping City).

Sursa: digi24.ro
Categorii: Retail
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

LIDL lansează în România o nouă marcă proprie (iată ce categorie de produse vizează aceasta)

LIDL este cunoscut drept unul dintre ratailerii alimentari din România ce preferă mărcile proprii în magazinele sale. Există foarte multe branduri LIDL de care toată lumea a auzit, iar aici îmi vin în minte rapid nume precum Parskide, SilverCrest sau Livarno.

5 gadgets de la Kaufland (30.09 – 06.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

IKEA lansează în România colecţia YXSTABY, cea creată în parteneriat cu XBOX

Cei de la IKEA au lansat la nivel global colecţia YXSTABY, cea creată în parteneriat cu XBOX, iar aceasta a fost anunţată recent şi în România.