Mi Fans Festival – device-uri Xiaomi pentru toate buzunarele

08/04/2017

Device-urile Xiaomi sunt unele dintre cele mai apreciate gadget-uri din China, asta şi pentru că Xiaomi a încercat întotdeauna să aducă produse cu raport calitate-preţ excelent. Retailerul geekbuying.com organizează până pe 13 aprilie campania “Mi Fans Festival” prin intermediul căreia puteţi achiziţiona terminale Xiaomi la cele mai mici preţuri.

Campania nu include doar smartphone-uri şi tablete, ci şi aspiratoare inteligente, căşti, smartwatch-uri, brăţări inteligente, roboţi, camere video de acţiune, baterii externe, laptopuri, boxe portabile şi multe alte produse. Întreaga ofertă Mi Fans Festival o puteţi găsi pe site-ul geekbuying.com, iar în cele ce urmează vom prezenta câteva oferte care nouă ni s-au părut atractive.

Xiaomi Mi 5C la doar 239.99 dolari fără TVA;

Xiaomi Mi 5C este primul smartphone ce utilizează procesorul in-house Xiaomi Surge S1. Vorbim de un telefon mid-range cu estetică plăcută, preţ foarte bun şi MIUI 8.0 bazat pe Android 7.0 Nougat.

Specificaţii complete pentru Xiaomi Mi 5C:

  • ecran JDI de 5.15 inci cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, luminozitate de 550 nits, contrast ratio de 1500:1 şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Xiaomi Surge S1 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2.2 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.4 GHz, Mali-T860MP4 GPU, 3 GB memorie RAM și 64 GB spațiu de stocare eMMC 5.0;
  • Android 7.0 Nougat cu MIUI 8;
  • dual-sim, 4G LTE + VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.1, GPS cu A-GPS, GLONASS, Radio FM, port infraroşu, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, senzor pentru citirea amprentelor;
  • 12 Megapixeli cu LED flash, deschidere f/2.2, autofocus şi cameră frontală de 8 megapixeli cu deschidere f/2.0;
  • baterie de 2860 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, greutate de 135 grame și 7.09 mm grosime.

Pachetul baterie externă slim Xiaomi Power Bank 2 de 10.000 mAh + căşti Xiaomi Piston Basic – 24.99 dolari fără TVA;

Bateria externă Xiaomi Power Bank 2 este una foarte subţire, doar 14.1 mm grosime, dispune de încărcare rapidă bidirecţională (input maxim de 18W şi output maxim de 15W), construcţie din aluminiu şi 9 tipuri de protecţie împotriva eventualelor incidente. Capacitatea de 10.000 mAh este suficientă pentru a încărca de 3 ori un smartphone cu baterie de 3.000 mAh (se ştie că o mică parte din energia bateriei externe se pierde prin căldură disipată, cablu, circuite etc.).

Xiaomi Piston Basic sunt cele mai ieftine căşti din portofoliul companiei, însă acest lucru nu înseamnă neapărat şi sunet slab. Majoritatea review-urilor făcute de clienţi sunt pozitive, mulţi fiind plăcut surprinşi de calitatea sunetului raportat la preţul de achiziţie.

Xiaomi Huami Amazfit – 119.99 dolari fără TVA;

Unul dintre cele mai frumoase şi mai sportive smartwatch-uri este Xiaomi Huami Amazfit. Cu o interfaţă în limba engleză, display de 1.34 inci cu rezoluţie de 320 x 300 pixeli, procesor dual-core, 512 MB RAM, 4 GB spaţiu de stocare, GPS, Glonass, senzor pentru citirea pulsului, giroscop, bluetooth şi baterie de 280 mAh ce promite o autonomie de peste 5 zile, Xiaomi Huami Amazfit se anunţă a fi ceasul ideal pentru cei pasionaţi de sport şi nu numai.

Xiaomi Redmi Note 4 Global Version pe negru – 165.99 dolari fără TVA;

Xiaomi Redmi Note 4 este atât de cunoscut încât nu cred că mai trebuie să spun mare lucru. Această ofertă este valabilă pentru versiunea pe negru şi cu MIUI 8.0 global, adică un plus de stil şi eleganţă, combinat cu software excelent pentru utilizarea în România.

Specificații complete pentru Xiaomi Redmi Note 4;

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 401 ppi;
  • procesor MediaTek Helio X20 de tip deca-core la 2.1 GHz, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare, slot combo ( single sim + microSD sau dual-sim);
  • MIUI 8 bazat pe Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, Wi-Fi direct, bluetooth 4.2, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, BDS;
  • 13 Megapixeli cu f/2.0, detecție de fază, autofocus, dual-LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps sau la 720p cu 120 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.0, filmează la 1080p;
  • baterie de 4100 mAh, 175 gr. și 8.4 mm grosime.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.