Xiaomi Mi 6 ajunge în AnTuTu şi obţine peste 170.000 puncte

/
/
11 apr. 17
/

Lansarea flagshipului Xiaomi Mi 6 este mai aproape ca niciodată, unele surse din China afirmând că acesta ar putea fi lansat chiar astăzi. Până atunci însă primim din partea AnTuTu confirmarea specificaţiilor importante despre care am scris în ultima perioadă.

Vorbim de un smartphone cu display FullHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, Adreno 540 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală 2 x 12 megapixeli + cameră frontală de 8 megapixeli şi MIUI 8 bazat pe Android 7.1.1 Nougat. Această versiune (vor mai exista şi altele) a obţinut peste 170.000 puncte în AnTuTu, mai puţin decât m-am aşteptat, însă aceste cifre sunt irelevante în condiţiile unei bune optimizări software.

Din informaţiile anterioare ştim că va exista şi o versiune Plus cu ecran mai mare. Rămâne de văzut dacă Xiaomi Mi 6 va fi prezentat astăzi sau pe 15 aprilie, estimarea iniţială.

Specificaţii posibile pentru Xiaomi Mi 6:

  • display IPS de 5.15 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo 280 la 2.45 GHz și 4 x Kryo 280 la 1.9 GHz, Adreno 540, 4 / 6 GB RAM LPDDR4 și 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare UFS 2.0;
  • Android 7.1.1 Nougat cu MIUI 8;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.2, USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, BDS, cititor de amprentă cu Sense ID de la Qualcomm;
  • cameră foto duală (12 megapixeli + 12 megapixeli) cu senzor Sony IMX362, detecție de fază, OIS, autofocus, dual-LED flash, filmare 4K, cameră frontală de 8 Ultrapixeli;
  • baterie de 3200 mAh cu încărcare rapidă.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Xiaomi
Cuvinte cheie: Antutu, flagship, Xiaomi, Xiaomi Mi 6
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce smartphone-uri şi tablete Xiaomi, Redmi şi POCO sunt eligibile pentru actualizarea la interfaţa HyperOS 4 bazată pe Android 17 (peste 60 de modele)?

Android 17 ar urma să fie lansat oficial în luna iunie, deci un viitor update stabil la HyperOS 4 are toate şansele să ajungă pe primele device-uri compatibile prin toamnă.

Xiaomi Redmi 17 5G – primele specificaţii hardware (de ce lipseşte Xiaomi Redmi 16 5G?)

Xiaomi Redmi 15 5G a fost lansat oficial în China pe 1 august 2025, iar la doar câteva zile distanţă, acesta a fost disponibil oficial şi în România.

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, avertizează că preţurile smartphone-urilor vor creşte semnificativ an de an (vor putea trece chiar şi de bariera a 10.000 lei / device în România)

În toamna anului trecut, preşedintele Xiaomi, Lu Weibing, declara că smartphone-urile vor fi mai scumpe începând cu 2026, în contextul în care preţurile la anumite componente hardware creşteau constant (de la memorii RAM şi spaţii de stocare, până la procesoare).