Xiaomi Mi Max 2 – specificaţii posibile pentru telefonul inteligent cu ecran de 6.44 inci

/
/
11 apr. 17
/

Phabletele sunt acele telefoane inteligente aflate în apropierea graniţei cu tabletele. Xiaomi are o singură phabletă în portofoliu şi anume Xiaomi Mi Max, însă în perioada imediat următoare producătorul chinez va lansa cea de-a doua generaţie denumită Xiaomi Mi Max 2.

Device-ul ar urma să fie echipat cu un display de 6.44 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 626, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 12 megapixeli, baterie de 5000 mAh şi MIUI 8 bazat pe Android 7.1.1 Nougat. Xiaomi Mi Max 2 ar urma să păstreze în proporţie foarte mare dimensiunile şi estetica generaţiei anterioare, principalele schimbări fiind făcute la nivel hardware.

Xiaomi Mi Max 2 ar putea să fie prezentat oficial undeva în luna mai, iar preţul de pornire ar fi de sub 250 dolari.

Specificaţii posibile pentru Xiaomi Mi Max 2:

  • display IPS LCD de 6.44 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 626, Adreno 506 GPU, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spațiu de stocare + slot combo;
  • Android 7.1.1 Nougat cu interfaţa MIUI 8;
  • slot combo (2 x nanoSIM sau nanoSIM + card microSD), 4G / LTE Cat.6, VoLTe, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS și GLONASS, port infraroşu, radio FM, senzor pentru citirea amprentei;
  • 12 Megapixeli cu senzor Sony IMX378, focalizare cu detecţie de fază, flash dual-LED, deschidere f/2.0, filmare 4k şi cameră frontală de 5 Megapixeli cu deschidere f/2.0;
  • baterie de 5000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă.
Sursa: fonearena.com
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista Xiaomi de telefoane mobile și tablete ce va primi interfața Soft Light Glass în HyperOS 4 (amintește de Liquid Glass de la Apple)

Xiaomi a dezvoltat o interfața denumită Soft Light Glass, iar ea face parte din HyperOS 4. Totuși, doar o serie de telefoane mobile și tablete vor putea accesa această funcție.

Când se lansează şi cum arată primul smartphone din seria Xiaomi Redmi Note cu baterie de 10.000 mAh?

Xiaomi Redmi Note este o serie de care a auzit toată lumea, aceasta se găseşte în mai toate magazinele de profil din lume şi este şi una dintre cele mai de succes serii de smarpthone-uri din istorie.

Xiaomi REDMI 17 sau cât costă un telefon mobil cu baterie de 7500 mAh și diagonală a ecranului de 6.9 inci și un minus, o singură opțiune pentru memoria RAM: 4 GB

Seria Xiaomi REDMI 17 ajunge în țara noastră, iar toate detaliile le aveți în rândurile următoare. Seria REDMI are un rol imporant pentru Xiaomi și asta pentru că sunt telefoane mobile din segmentele entry ce sunt vândute în cantități considerabile, lună de lună.