HTC One X10 – smartphone cu baterie de 4000 mAh şi o caracteristică foarte utilă: Boost +

/
/
15 apr. 17
/

A trecut perioada în care HTC lansa 1-2 smartphone-uri pe lună, anul acesta urmând a fi prezentate maxim 6-7 device-uri. Cel mai nou telefon mid-range al companiei taiwaneze este HTC One X10, un terminal cu estetică plăcută axat pe autonomie.

HTC One X10 include o caracteristică foarte utilă în viaţa de zi cu zi şi anume tehnologia Boost +. Aceasta optimizează automat resursele alocate de telefon pentru a creşte perfomanţa în funcţie de necesitatea de moment, iar rezoluţia ecranului este optimizată astfel încât să se consume cât mai puţină energie în funcţie de aplicaţia sau jocul deschis. Această funcţie benefică s-ar putea să facă o echipă foarte bună cu bateria de 4000 mAh şi de aici să avem un smartphone cu o autonomie peste medie.

La capitolul hardware HTC One X10 utilizează un ecran de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor MediaTek Helio P10, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli, scanner de amprentă şi Android 7.0 Nougat. Preţul de achiziţie va fi de aproximativ 355 dolari.

Specificaţii complete pentru HTC One X10:

  • display Super LCD de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 401 ppi şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor MediaTek MT6755 Helio P10 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.1 GHz, Mali-T860 MP2, 3 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare + slot pentru cardurile microSD de până la 2 TB;
  • Android 7.0 Nougat cu HTC Sense;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.2, USB type-C, A-GPS, GLONASS, fără jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, HTC BoomSound;
  • 16 Megapixeli cu deschidere f/2.0, autofocus, dual-LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu deschidere f/2.2, filmează la 1080p;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă, 175 gr. și 8.23 mm grosime.

Sursa: techandroids.com
Categorii: HTC
Cuvinte cheie: HTC, HTC One X10, mid-range
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HTC Wildfire E Star – detalii oficiale pentru un smartphone entry-level cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare

HTC nu mai fabrică smartphone-uri direct, însă îşi licenţiază brandul către diverse companii, unele mai puţin cunoscute de prin Rusia, Orientul Mijlociu, iar mai nou din Africa. Se pare că Water World International Industrial Limited a primit din partea HTC drepturile pentru tot ce înseamnă continentul african, iar cel mai nou smartphone realizat sub acest…

HTC U23 Pro poate fi precomandat şi în Europa cu livrare începând din 28 iunie

A trecut ceva timp de când nu am mai avut un smartphone HTC disponibil la comandă în Europa, însă iată că acum avem un nou model.

HTC U23 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ

Cel mai nou smartphone apărut sub brandul HTC se numeşte HTC U23 Pro şi a fost lansat oficial în Taiwan.