Telekom România a demarat planul de reorganizare, iar de la 1 iulie va concedia sute de angajaţi

04/05/2017

Ştim deja că situaţia Telekom România nu este deloc roză, la un moment dat auzindu-se chiar că va pleca din ţara noastră (se pare că a fost un zvon fals). Chiar dacă a refuzat o măsură atât de drastică, compania se reorganizează pentru a eficientiza activităţile grupului de comunicaţii fixe şi mobile.

Echipa de reorganizare condusă de CEO-ul Miroslav Majoros a trasat o nouă organigramă care impune directorilor de departamente să renunţe la foarte multe poziţii de manager, dar şi la un număr destul de ridicat de angajaţi aflaţi pe poziţii de execuţie. De câteva zile au fost demarate discuţiile cu reprezentanţii sindicali pentru a se găsi o soluţie suficient de bună pentru toţi cei care vor părăsi compania.

Chiar dacă nu există cifre oficiale, unul dintre sindicate a declarat că de la 1 iulie vor fi concediaţi peste 500 manageri şi alte câteva sute de angajaţi. Dacă aceste cifre sunt reale, Telekom România ar putea renunţa la peste 1000 de angajaţi dintr-un total de aproximativ 6000 de angajaţi (o reducere de personal de peste 16%). Repet, nu sunt date oficiale, doar simple speculaţii pe baza unor informaţii sindicale.

Intern se ştie din luna februarie că vor exista restructurări masive, iar majoritatea celor vizaţi cred că sunt deja în căutarea de job-uri noi.

Sursa: zf.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.