Ce șansă mai are Telekom în România?

/
/
7 mai 17
/

Telekom pregătește o schimbare din 8 mai, cel puțin așa ne anunță pe site-ul său. Orange și Vodafone și-au actualizat portofoliul de abonamente în această primăvară, ar fi cazul să vedem ce ne pregătește și operatorul magenta. 

Când vorbim despre Telekom ne referim la două companii:

Telekom Romania Communications – fostul Romtelecom;

Telekom Romania Mobile Communications – fostul Cosmote.

Mă uitam pe datele oferite pentru T4 2016 și am extras câteva date statistice:

  • 1.46 milioane clienți pe TV;
  • 1.18 milioane clienți pe internet fix;
  • 2.15 milioane clienți pe voce fix;
  • 5.3 milioane clienți pentru divizia de mobile.

Afacerile combinate ale celor două companii trec de pragul a 1 miliard euro în țara noastră. Îngrijorătoarea este scăderea numărului de clienți pe telefonia mobilă, 7.1% față de T4 2015.

Cosmote avea cea mai mare bază de clienți pe cartele preplătite – peste 70%. Presupun că ofertele mai atractive ale concurenței au făcut ca o parte din clientelă să migreze. Cred că Telekom Romania Mobile Communications are cea mai volatilă gamă de utilizatori, cei interesați în special de prețul practicat. În ultima vreme, aș avea curajul să spun că a crescut interesul și față de calitatea serviciilor. Internetul care să funcționeze decent pe smartphone devine un element capital în alegerea unui operator de telecomunicații.

De la rebradingul din 2014 – 2015, Telekom a făcut mai multe greșeli la nivel strategic:

  1. Nu a venit cu oferte atractive, mai ales pe partea de abonamente. Abia acum au început să abordeze partea de cartele preplătite cu mai mult avânt.
  2.  Nu s-a investit în rețeaua 4G proprie la nivelul concurenței. Înțelegerea cu Orange în ce privește share-ul rețelei 4G nu s-a extins și pe cartele prepay, grosul utilizatorilor de servicii mobile Telekom.
  3. Serviciile de internet fix au rămas modeste, în prea multe zone ale țării. Extensia cu fibră optică s-a făcut anevoios, într-un ritm prea lent.

Rebrandingul companiei nu a fost însoțit și de o adaptare la specificul pieței locale. Telekom are nevoie să dovedească că oferă servicii de calitate, dar și că prin sinergia serviciilor aduce valoare adăugată pentru utilizator, să simtă că a făcut o afacere bună când a încheiat contractul.

În acest context vine și întrebarea din titlu, mai ales că avem discuții mai vechi legate de un exit / infirmat de conducerea companiei, dar și recentele restructurări ce agită apele. O eventuală ieșire din țara noastră nu este chiar așa ușor de făcut, mai ales că la mijloc se află și statul român, o structură destul de anevoioasă a acționariatului și datoriilor etc.

Cred că Telekom trebuie să intre în joc, de peste 2 ani bat pasul pe loc și nu-i văd a se lua la trântă cu concurența directă, mă refer în special la Orange și Vodafone. Digi Mobil se luptă cu granzi, îi mai și iese din când în când. Învață din greșeli și cam asta ar trebui să facă și Telekom, să învețe și să aducă o ofertă actualizată care să rupă gura târgului. Altfel, sloganul companiei nu o să mai fie de actualitate.

Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: Telekom
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Pro TV a primit o amendă de 4,1 milioane de euro din partea Consiliului Concurenţei într-o dispută ce implică RCS & RDS (Digi) şi ceilalţi operatori de cablu şi satelit

Luna iulie se încheie într-un mod nu tocmai plăcut pentru Pro TV, compania din spatele postului de televiziune (Pro TV SRL) primind o amendă în valoare de 20,7 milioane lei (4,1 milioane de euro) din partea Consiliului Concurenţei.

Vodafone îşi îmbunătăţeşte grila de programe tv şi introduce două noi posturi de televiziune

Vodafone şi-a îmbunătăţit recent grila de programe tv, introducând două noi posturi de televiziune cu acoperire naţională, ambele în format HD.

Cum a reuşit Digi Mobil să revoluţioneze piaţa telecom din România? (cele 3 strategii câştigătoare)

România are una dintre cele mai accesibile pieţe telecom din lume, însă acest lucru nu ar fi fost posibil niciodată fără apariţia operatorului român Digi Mobil. Am spus acest lucru cu multe alte ocazii, însă niciodată nu am detaliat subiectul.