Ulefone S8 Pro – telefon entry-level cu cameră foto duală şi Android 7.0 Nougat

/
/
7 aug. 17
/

Producătorul chinez Ulefone a prezentat cel mai nou smartphone entry-level al său: Ulefone S8 Pro. Din imaginile de presă observăm un device destul de elegant cu o construcţie peste medie (plastic + metal), dar şi câteva elemente exterioare aproape nelipsite pe un telefon inteligent la mijlocul lui 2017: scanner de amprentă şi cameră foto duală.

Ulefone S8 Pro integrează un display de 5.3 inci cu rezoluţie HD, procesor quad-core, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, conectivitate 4G, baterie de 3000 mAh şi Android 7.0 Nougat ca sistem de operare. În teorie aceste specificaţii sună foarte bine dacă ţinem cont că preţul este de 79.99 dolari (puteţi recupera 5.6 dolari din această sumă dacă urmaţi tutorialul de aici). Pentru cei aproximativ 290 lei cred că este una dintre cele mai bune variante de buget.

Există şanse să primim acest terminal la review, de aceea sper să revin cu toate detaliile importante.

Specificaţii complete pentru Ulefone S8 Pro:

  • display IPS de 5.3 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli), 277 ppi, protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor MediaTek MT6737 de tip quad-core tactat la 1.3 GHz, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • slot combo, 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, radio FM, scanner de amprentă;
  • cameră foto duală (13 megapixeli + 5 Megapixeli) cu autofocus, deschidere f/2.2, LED flash, filmează la 720p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli (prin interpolare) cu LED flash;
  • baterie de 3000 mAh, 9.2 mm grosime şi 184 gr. greutate.
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.