Află cum poţi trimite SMS-uri automat la ora şi data dorită

/
/
27 aug. 17
/

De curând mi-am schimbat jobul (după cum probabil ştiţi deja membrii echipei gadget.ro mai fac şi altceva în viaţa de zi cu zi), iar în cadrul acestuia sunt nevoit să trimit informaţii zilnice către diverşi alţi colegi. Pentru că sunt nevoit să fac acest lucru şi sâmbăta (chiar dacă nu este zi lucrătoare pentru mine), am căutat o modalitate de a trimite SMS-uri automat la o oră şi o dată anume astfel încât să nu mă trezesc sâmbătă dimineaţă la ora 8:00.

În doi timpi şi trei mişcări am găsit aplicaţia SMS Scheduler, o aplicaţie simplă, dar foarte utilă. Aceasta îţi permite să:

  • Selectezi multiple numere de telefon care să primească SMS-ul în acelaşi timp;
  • Alegi data şi ora dorită (de la 00:00 la 11.59 este am, iar de la 12:00 la 23:59 este pm);
  • Bifezi frecvenţa de trimitere a SMS-ului (de la o singură dată, până la fiecare 5 minute);
  • Trimiţi mai multe mesaje în acelaşi timp către orice număr de telefon.

SMS Scheduler nu este singura aplicaţie care poate trimite SMS-uri când ai nevoie, însă este una dintre cele mai uşor de înţeles şi de utilizat.

Categorii: Software
Cuvinte cheie: SMS, SMS automat, SMS Scheduler
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A apărut şi fake ChatGPT, cel care se foloseşte de date oficiale şi oferă hackerilor acces complet la calculatorul tău

Îți cauți o versiune nouă de ChatGPT pe Google, dai click pe prima reclamă afișată, ajungi pe site-ul oficial chatgpt.com și crezi că ești în siguranță. Totuși, ești la un pas să-ți umpli calculatorul de viruși.

Un flux de lucru consecvent pentru conținut de gaming în vederea creșterii audienței

Creșterea audienței este adesea privită ca o cursă pentru a publica tot mai mult. O abordare mai bună tratează crearea de conținut ca pe un sistem de lucru repetabil: planifici o sesiune, captezi material util, publici cu un scop clar, apoi analizezi reacția publicului. Un flux de lucru consecvent îi ajută pe spectatori să înțeleagă…

Cum rulează CONTROL Resonant cu DLSS 4.5 pe un PC ASUS Hatsune Miku Edition cu placă video NVIDIA GeForce RTX 5080

NVIDIA a anunțat la început de 2026 noua versiune DLSS 4.5, care introduce câteva noutăți majore față de edițiile anterioare. De atunci și până acum au fost lansate sau actualizate mai multe jocuri cu suport pentru NVIDIA DLSS 4.5, iar unul dintre cele mai noi este CONTROL Resonant. Pentru a vedea cum se comportă acest…