FIFA 2018 va fi lansat pe 29 septembrie. În premieră echipa naţională a României va fi inclusă oficial în joc

/
/
16 sept. 17
/

Deşi îmi plac jocurile pe calculator, trebuie să recunosc că timpul acordat acestora este din ce în ce mai redus, asta pentru că în ultima perioadă priorităţile s-au schimbat, iar în puţinul timp liber prefer să mă uit la un film sau să mă joc cu băiețelul meu.

Cu toate acestea ori de câte ori prind ocazia încerc să fac 2 – 3 meciuri în FIFA 2017, iar acum aştept cu nerăbdare FIFA 2018. Acesta va fi lansat oficial pe data de 29 septembrie, iar în urma unui parteneriat încheiat cu Federația Română de Fotbal, echipa națională a României va fi inclusă oficial în joc, studioul licențiind echipamentele și stema naționalei. Jocul va include toate elementele pe care naționala le aduce cu ea: tribune cu suporteri îmbrăcați în tricourile echipei, bannere specifice României etc.

Pentru cei care nu ştiau, FIFA 2018 a fost dezvoltat de către studiourile Electronic Arts din România şi Canada, iar ca noutăţi va include:

  • Journey: New Season – sezonul doi care continuă odiseea lui Alex Hunter;
  • Real Player Motion Technology – conferă jucătorilor mișcările specifice care i-au consacrat pe terenul de fotbal și animații realistice și naturale de joc;
  • Energetic Atmosphere – un nou mod de realizare a atmosferei din jurul terenului de fotbal și din tribune, în funcție de specificul meciului și al stadionului pe care se dispută;
  • New Transfers in Career Mode – un sistem totul nou de transferuri, jucătorii sau agenții lor pot negocia contractele și detaliile tranziției de la un club de fotbal la altul, prin scene interactive;
  • Ultimate Team Icons – FIFA 18 va aduce legendele fotbalului pe teren: Maradona, Ronaldo sau Thierry Henry, fiecare dintre ei fiind ilustrați în 3 variante, reprezentând momente diferite ale carierei lor.

Cei interesaţi pot descărca varianta demo pentru PC, Xbox şi PS4 prin intermediul acestui link.

httpvh://youtu.be/l1FJfr_spJQ

Update: FIFA 18 a fost dezvoltat în proporție de 50% în studioul Electronic Arts din București. 

Categorii: Software
Cuvinte cheie: demo, fifa, FIFA 2018, joc, romania
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…