Android One Moto X4 este primul telefon confirmat că va primi update la Android P

23/09/2017

Google a lansat în urmă cu doar câteva ore smartphone-ul Android One Moto X4. După cum probabil v-aţi dat seama din denumire, telefonul este parte din programul Android One, iar Google a anunţat deja că device-ul va primi până la sfârşitul anului update la Android 8.0 Oreo, iar anul viitor va fi unul dintre primele terminale cu Android P.

Android One Moto X4 a fost prezentat doar pentru piaţa din Statele Unite ale Americii, iar în acest moment nu avem informaţii legate de o eventuală disponibilitate globală. Preţul său va fi de 399 dolari şi la fel ca Xaomi Mi A1 va păstra specificaţiile hardware ale unui alt smartphone existent deja, Motorola Moto X4:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 630 de tip octa-core la 2.2 GHz pe ARM Cortex-A53, Adreno 508 GPU, 3 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 2 TB;
  • Android 7.1 Nougat;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 5.0, NFC, cititor de amprentăA-GPS, GLONASS, Galileo
  • cameră principală de tip dual cu 1 x 12 Megapixeli cu f/2.0 dimensiune a pixelului de 1.4 microni și 1 x 8 Megapixeli cu f/2.2 și dimensiune a pixelului de 1.12 microni, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0 și dimensiune a pixelului de 1 micron;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare rapidă, 163 gr. și 7.99 mm grosime.

Nu vreau să mă hazardez, însă îmi pare că Google cere cam mult pentru acest telefon, chiar dacă este parte a programului Android One. Parcă un 250 – 300 dolari ar fi fost mai normal, ţinând cont că la preţul anunţat există şi alte alternative mai puternice.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.