Lenovo K8, K8 Plus şi K8 Note vor trece la Android 8.0 Oreo anul viitor

/
/
19 oct. 17
/

Lenovo se gândeşte şi la telefoanele lansate sub brand propriu (până acum am primit informaţii legate de update doar pentru device-urile Motorola) şi a anunţat că cele mai noi smartphone-uri din seria “K” vor trece la Android 8.0 Oreo pe la jumătatea anului viitor.

Vorbim de Lenovo K8, K8 Plus şi K8 Note, iar mesajul pentru instalarea celei mai noi iteraţii Android va veni în luna iunie pentru K8 şi iulie pentru K8 Plus, respectiv K8 Note. Trebuie să recunosc că îmi pare a fi destul de amuzant acest anunţ al producătorului chinez, în condiţiile în care vorbim de nişte update-uri ce vor urma să aibă loc peste 8-9 luni, cu puţin timp înainte ca Google să lanseze oficial Android 9.0.

Observ că Lenovo nu pune mare accent pe aceste update-uri, mai ales că cele trei telefoane menţionate anterior vor fi singurele care vor avea onoarea de a primi Android 8.0 Oreo. Restul smartphone-urilor sub brand Lenovo vor rămâne blocate la versiunile actuale.

Sursa: lenovo.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Laptopuri de gaming pe care să le urmărești de Black Friday la eMAG 2025

Chiar dacă nu avem încă detalii despre ofertele precise care vor fi de Black Friday la eMAG 2025, putem face din timp câteva recomandări de produse pe care credem noi că merită să le urmărești cu ocazia celei mai mari campanii promoționale din an. În articolul de față am realizat un TOP 10 laptopuri de…

10 puncte PRO pentru laptopurile Lenovo cu grafică GeForce RTX 50 exemplificate pe Lenovo Legion 7 16IAX10 sau de ce să faci upgrade?

Folosesc un laptop de gaming de peste 10 ani. Sunt la al 4-lea model, iar după trei produse de la ASUS și un GIGABYTE, am zis să încerc și un produs din oferta Lenovo. Am avut ocazia să testez notebook-ul de gaming Lenovo Legion 7 16IAX10 într-o configurație cu placa grafică NVIDIA GeForce RTX 5070. 

Lenovo lansează în România primul laptop cu ecran rulabil – ThinkBook Plus Gen 6 Rollable, și ThinkPad X1 Carbon Gen 13 Aura Edition

Lenovo a fost și în acest an partenerul tehnologic al turneului de tenis feminin UniCredit Iași Open WTA 250, iar cu această ocazie a prezentat în marele oraș moldovenesc câteva dintre cele mai importante PC-uri care sunt deja sau urmează a fi disponibile comercial. Cu aceste noi produse adăugate în portofoliul deja extins, Lenovo România…