Xiaomi Redmi 5 şi Redmi 5 Plus – imagini şi specificaţii complete înainte de lansare

/
/
4 dec. 17
/

Producătorul chinez a anunţat săptămâna trecută că Xiaomi Redmi 5 şi Redmi 5 Plus vor fi lansate oficial în ţara natală prin intermediul unui eveniment dedicat în data de 7 decembrie. Cele două device-uri vor fi identice din mai toate punctele de vedere, versiunea Plus având doar un spaţiu de stocare mai mare şi o memorie RAM mai potentă.

Din imaginile de presă apărute în dot com observăm două smartphone-uri metalice tip unibody ce încorporează un design foarte comun în 2017, iar marea noutate este dată de display-ul de 5.7 inci cu rezoluţie HD+ şi aspect 18:9. Se ştie deja că Xiaomi Redmi 5 şi Redmi 5 Plus vor fi disponibile pe albastru, roz, negru şi auriu, vor integra în continuare port infraroşu şi scanner de amprentă, vor oferi suport pentru card microSD şi vor păstra jack-ul audio de 3.5 mm.

Varianta cea mai ieftină va costa în China puţin peste 100 dolari, însă toate detaliile legate de acest aspect le vom afla peste 3 zile.

Specificaţii complete pentru Xiaomi Redmi 5 şi Redmi 5 Plus:

  • display IPS de 5.7 inch cu rezoluție HD+ (1440 × 720 pixeli) şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 450 de tip octa-core, Adreno 506 GPU, 2 / 3 / 4 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare și suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.1.2 Nougat cu MIUI 9;
  • slot combo, 4G VoLTE, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, bluetooth 4.2, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM, scanner de amprente, senzor infraroșu;
  • cameră foto de 12 Megapixeli cu deschidere f/2.2, PDAF, LED flash și cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 3200 mAh, 157 gr. și 7.7 mm grosime.

 

Sursa: fonearea.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max ar urma să aibă în Europa nişte preţuri de speriat (am estimat cât ar putea costa şi în România)

Cele mai noi informaţii neoficiale ajunse online conturează tabloul de lansare al noilor flagship-uri Xiaomi pentru piața europeană. Publicarea etichetelor energetice obligatorii în Uniunea Europeană confirmă faptul că lansarea Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max este iminentă, însă cifrele vehiculate privind prețurile de comercializare vor ridica multe semne de întrebare în rândul pasionaților…

Xiaomi a lansat o baterie externă de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 55W, cablu USB-C retractabil şi ecran inteligent

Producătorul chinez Xiaomi extinde din nou portofoliul de accesorii inteligente şi lansează noua bateria externă Xiaomi NPB1055R, un acumulator compact de 10.000 mAh care rezolvă una dintre cele mai enervante probleme ale accesoriilor portabile și anume gestionarea cablurilor.

De ce a fost anulat flagship-ul Xiaomi 18 Ultra?

Informațiile furnizate de cunoscutul zvonac Digital Chat Station (DCS) confirmă o decizie neașteptată în industria smartphone-urilor: Xiaomi a decis să anuleze dezvoltarea proiectului Xiaomi 18 Ultra.