Primele imagini cu Sony Xperia XA2 Ultra şi câteva specificaţii hardware

/
/
2 ian. 18
/

Sony a promis anul trecut că 2018 va fi anul în care compania japoneză va implementa pe smartphone-urile sale un design complet nou, de actualitate, modern, cu o mai mare priză la public. Nu ştim când va fi lansată noua generaţie de telefoane, însă Sony Xperia XA2 Ultra nu pare a face parte din aceasta.

Din primele imagini venite din China observăm un Sony Xperia XA2 Ultra cu o estetică devenită deja marcă înregistrată Sony, o viziune ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Producătorul japonez păstrează trăsăturile Omnibalance, design introdus pentru prima dată în 2013 prin intermediul modelului Sony Xperia Z.

Din ce ştim până acum, Sony Xperia XA2 Ultra ar urma să integreze un display de 6 inci cu rezoluţie FullHD, procesor Qualcomm Snapdragon 630, Adreno 508 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 21 megapixeli + cameră frontală duală şi Android 8.0 Oreo.

Dacă aceste informaţii se vor confirma, vedem un Sony care vâsleşte din nou contra curentului: aspect contestat, display cu aspect standard 16:9, cameră foto cu un singur senzor şi dimensiuni generoase. Pe undeva sper ca Sony Xperia XA2 Ultra să fie ultimul reprezentant al vechii generaţii.

Sursa: slashleaks.com
Categorii: Sony
Cuvinte cheie: sony, Sony Xperia XA2 Ultra
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.

Sony îşi încalcă promisiunea făcută către clienţi şi nu mai aduce Android 17 pe smartphone-ul Sony Xperia 10 VI

Într-o industrie în care suportul software pe termen lung a devenit un argument de vânzare cheie, Sony reușește performanța negativă de a face un pas înapoi. Japonezii au confirmat oficial că Sony Xperia 10 VI nu va mai primi actualizarea la Android 17, deși la lansarea din 2024 au promis explicit trei noi generații ale…

Boxă portabilă de petrecere Sony ULT Tower 7 – review (Putere incredibilă cu bass grav oriunde ai nevoie) 

Sony tocmai ce a anunțat disponibilitatea pentru trei noi boxe din gama ULT, cea care pune accent pe putere și pe bass, în special, dar care nu omite și alte calități pentru produsele audio din această serie. Prin ULT Tower 5, ULT Tower 7 și ULT Tower Max, Sony extinde așadar propunerile din zona de…