ANCOM propune scăderea tarifelor de portare a numerelor fixe şi mobile

/
/
23 ian. 18
/

Atunci când un utilizator îşi portează un număr de telefon (indiferent dacă e fix sau mobil) în altă reţea, noul operator telecom trebuie să plătească vechiului operator o anumită sumă (tarif de gros). Actualele tarife au fost stabilite în urmă cu aproximativ 8 ani, iar ANCOM propune o scădere a acestora.

“Ținând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel național în ultimii ani şi de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piață oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali” , a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Tariful propus de 4.4 euro la numerele fixe a fost calculat ca o medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania și Turcia, ponderate cu populaţia, în timp ce tariful propus de 1.9 euro la numerele mobile a fost calculat ca medie  a tarifelor de portare la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Portugalia, Serbia, Slovacia și Turcia, ponderate cu populaţia.

Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activităţile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaţionale şi administrative, precum şi de actualizarea bazelor de date locale utilizate şi a bazei de date centralizate.

Sursa: ancom.org.ro
Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: ANCOM, portare
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: Elon Musk pregăteşte terenul pentru cumpărarea Verizon, una dintre cele mai mari companii globale de telecomunicaţii

O informaţie interesantă a apărut săptămâna aceasta pe radarul numit „bursa zvonurilor” şi anume că Elon Musk ar pregăti terenul pentru achiziţia Verizon, una dintre cele mai mari companii globale de telecomunicaţii.

Pro TV a primit o amendă de 4,1 milioane de euro din partea Consiliului Concurenţei într-o dispută ce implică RCS & RDS (Digi) şi ceilalţi operatori de cablu şi satelit

Luna iulie se încheie într-un mod nu tocmai plăcut pentru Pro TV, compania din spatele postului de televiziune (Pro TV SRL) primind o amendă în valoare de 20,7 milioane lei (4,1 milioane de euro) din partea Consiliului Concurenţei.

Vodafone îşi îmbunătăţeşte grila de programe tv şi introduce două noi posturi de televiziune

Vodafone şi-a îmbunătăţit recent grila de programe tv, introducând două noi posturi de televiziune cu acoperire naţională, ambele în format HD.