Xiaomi Blackshark ar putea fi primul smartphone de gaming al producătorului chinez

/
/
21 feb. 18
/

Chiar dacă gaming-ul pe smartphone-uri se află încă într-o etapă de dezvoltare, puţini producători se încumetă să lanseze produse noi dedicate acestui tip de activitate, asta şi pentru că jocurile actuale pot fi duse fără prea mari probleme şi de device-urile mid-range.

Se pare că Xiaomi lucrează împreuna cu Black Shark Technology Incorporated (un start-up din China în care Xiaomi a investit resurse financiare considerabile) la un telefon inteligent dedicat pasionaţilor de jocuri. Device-ul a apărut în testul de benchmark AnTuTu cu numele de cod Xiaomi Blackshark şi chiar dacă nu ştim exact ce elemente îl recomandă va fiind un smartphone de gaming, măcar avem primele caracteristici hardware şi software:

  • ecran cu rezoluţie FullHD+ (2160 x 1080 pixeli) şi aspect 18:9;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845, Adreno 630 GPU, 8 GB RAM şi surprinzător doar 32 GB spaţiu de stocare (probabil vor exista şi versiuni mai potente la acest capitol);
  • Android 8.0 Oreo.

Xiaomi Blackshark a obţinut 270.680 puncte în AnTuTu, rezultat care garantează performanţe de top pentru acest terminal. Este clar că Xiaomi are nevoie de câteva elemente care să individualizeze acest smartphone (difuzoare stereo, display cu rată de refresh de 120 Hz, jocuri şi accesorii dedicate, autonomie etc), altfel nu ar ieşi cu nimic în evidenţă comparativ cu restul pieţei.

Rămâne de văzut cu ce ne va surprinde Xiaomi Blackshark, telefon ce ar putea fi lansat oficial undeva prin luna mai.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Preşedintele Xiaomi recunoaşte că preţurile pentru tot ce înseamnă memorie RAM + spaţiu de stocare au luat-o razna

Sunt sigur că pentru voi această informaţie nu este nouă, am tot scris pe acest subiect, însă lucrurile au ajuns la un nivel atât de rău, încât unele companii nu ştiu cum să îşi mai justifice acţiunile.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).