Grupul Bosch investeşte 110 milioane euro într-o fabrică de maşini de spălat în judeţul Hunedoara

/
/
28 mart. 18
/

BSH Hausgeräte GmbH, companie parte a grupului industrial Bosch, a decis că este timpul să construiască a patra fabrică de maşini de spălat din Europa şi a ales drept locaţie oraşul Simeria din judeţul Hunedoara (celelalte 3 fabrici sunt în Spania, Germania şi Polonia). Localitatea se află la doar 3 kilometri de autostrada Sibiu-Deva, iar conform oficialilor companiei “proprietatea din Simeria ne oferă condiţii ideale pentru producerea maşinilor de spălat moderne precum şi logistica necesară”.

Investiţia totală se ridică la 110 milioane euro şi va crea aproximativ 700 de locuri de muncă în următorii ani. BSH Hausgeräte GmbH va construi pe un teren de 40 hectare o hală de producţie, un centru logistic şi câteva clădiri administrative. Construcţia efectivă va începe în acest an şi se estimează că va fi gata în 2020, urmând ca din 2022 fabrica să funcţioneze la capacitatea de producţie maximă de peste 1 milion de maşini de spălat pe an.

„BSH Hausgeräte GmbH îşi continuă cursul de creştere în Europa şi va investi aproximativ 110 milioane de euro într-o nouă locaţie în România în următorii ani. Producătorul de aparatură electrocasnică a achiziţionat un teren de 40 de hectare pentru construirea unei fabrici de maşini de spălat. Părţile contractante au convenit să păstreze confidenţialitatea cu privire la preţul de cumpărare.” se arată în comunicatul companiei.

Sursa: mediafax.ro
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: Bosch, fabrica, masini de spalat
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (21.10 – 27.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Flanco dă start evenimentului de shopping Black Friday 2026 (avem promise reduceri de până la 54%)

Am primit recent un comunicat de presă legat de evenimentul Black Friday 2026 organizat de Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România.

CEO-ul Ryanair ne avertizează că în 2027 vom avea o scumpire a biletelor de avion fără precedent

CEO-ul Ryanair, Michael O'Leary, a lansat un avertisment ferm la Bruxelles privind evoluția tarifelor aeriene din Europa. În cadrul conferinței A4E (Airlines for Europe), șeful celei mai mari companii low-cost din Europa a estimat că biletele de avion s-ar putea scumpi cu până la 20% în următoarele 12 luni, pe fondul unor presiuni financiare fără…