Orele de legislaţie

În continuarea a ce am scris aici.
Multă lume nu acordă importanţă celor 14 ore de legislaţie rutieră. Acuma ca şi la o şcoală normală depinde mult de cel care le predă. Am avut timp de 2 şedinţe un alt profesor şi explica aşa cum trebuie, calm, aşezat, la obiect. Vârsta lui era undeva între 45 – 50 de ani. Ultima pregătire a fost coordonată de „proful” nostru ce nu depăşeşte 35 de ani. Este foarte grăbit şi prea preocupat să fie „cool” şi îi mai fuge privirea la câte o tanti mai aranjată.
Normal că eu sunt mai critic decât ceilalţi cursanţi – defect al meseriei dar cred că oricine îşi dă interes poate fi o persoană de la care să înveţi mai ales când ca şi profesor de legislaţie rutieră cu un ciclu de pregătire de opt zile îţi trec prin mână zeci de generaţii.
La prim ajutor doctoriţa se cam foia şi vroia să demonstreze cât de tare este ea în comparaţie cu cei cărora le preda. Majoritatea sunt tineri de până în 25 ani. Uita că poate s-au scăpat şi oameni care nu se încadrează trendului de care se tot vorbeşte pe la tv cu ocazia bacului sau altor examene naţionale.
E nasol să îi consideri înapoiaţi pe cei tineri. Nu cred în aşa ceva şi faptul că ei nu performează la materii care sunt blocate într-un curriculum antic nu îţi dă dreptul să spui că nu sunt pregătiţi pentru viaţă. Mare parte dintre ei au un volum de cunoştinţe pe care nici nu îl visam prin primul deceniu de după revoluţie. Pe de altă parte normal că au şi ei modelul lor negativ. Din generaţia mea vin manelişti :).
Ideea este că nu poţi generaliza pe baza a o parte din ei. Este o pădure cu frunze verzi şi uscate cum a fost dintotdeauna.
Cei care au învăţat înainte de 1990 ridică în slăvi sistemul de învăţământ de atunci dar dacă boom-ul televiziunile de acum ar fi fost şi în acele vremuri erau „n”şpe mii de cazuri de oameni care nu îşi îndeplineau atribuţiile. Să accepţi faptul că atunci bătaia elevului era la ordinea zilei este deja o problemă. Era un sistem depăşit iar moştenirea lui este evidentă acum.
Tanti doctoriţa a mai dat o zicere perdantă şi anume că tehnologia NICIODATĂ nu o să creeze organisme la fel de complexe precum corpul uman. Din start nu accept valoarea „niciodată”. Nu am apucat să îi zic o comparaţie la care mă pricep, oarecum:), legată de telefonul mobil:
– Ce ştia să facă în 2000?
– Ce ştie să facă în 2010?
Este evident că robotul cu care dialogăm şi capabil să facă cam tot ce putem face noi este doar o chestiune de timp: 10, 20 sau 100 de ani. Nu există lucru imposibil pentru mintea umană.
Lăsând de o parte inepţiile mele: mergeţi la orele de legislaţie. Veţi învăţa ceva. Pentru mine este hazliu să învăţ după ce în majoritatea timpului sunt la catedră.