Xiaomi Mi 7 şi primele imagini reale

/
/
10 mai 18
/

Xiaomi Mi 7 este un smartphone la fel de aşteptat precum OnePlus 6, iar cele mai noi surse indică o lansare oficială în data de 23 mai. Dacă până acum am scris despre posibile specificaţii şi câteva randări, iată că în dot com au apărut şi primele imagini reale cu telefonul.

Din acestea observăm că Xiaomi Mi 7 va include un panou frontal cu “breton” la fel de lung precum cel existent pe iPhone X (ceilalţi producători din lumea Android au încercat să îl micşoreze cât mai mult posibil), însă această lungime a decupajului ar putea sugera un plus de securitate printr-o deblocare facială complexă cu tehnologie 3D.

Spatele device-ului este şi mai lămuritor şi ne duce cu gândul la Xiaomi Mi Mix 2s sau chiar Xiaomi Mi 6X. Observăm o cameră foto duală poziţionată vertical cu LED flash-ul aflat între cei doi senzori, un scanner de amprentă şi o carcasă ce pare a fi din sticlă la versiunea Standard şi din ceramică la cea Plus.

Specificaţii posibile pentru Xiaomi Mi 7 / Mi 7 Plus:

  • display OLED de 5.6 inci / 6.01 inci cu rezoluţie FullHD+, aspect 19:9, breton, scanner de amprentă integrat în ecran şi funcţie Always-On Display;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core, Adreno 630 GPU, 6 / 8 GB RAM, 64 / 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • 2 x 16 Megapixeli cu PDAF, zoom optic 2x, OIS pe 4 axe, LED flash şi filmare 4K;
  • deblocare facială 3D;
  • baterie de 3350 / 4000 mAh cu încărcare wireless.

Sursa: gizmochina.com

 

Categorii: Xiaomi
Cuvinte cheie: Xiaomi, Xiaomi Mi 7
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Smart Band 11 – detalii oficiale, imagini şi estimare de preţ pentru România

Seria de brăţări Xiaomi Smart Band nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, aceasta fiind cea mai vândută serie de brăţări inteligente din lume. Aceasta a atras anual milioane de cumpărători deoarece a avut întotdeauna un preţ accesibil, a oferit autonomie mare şi a propus funcţii diverse şi chiar utile pentru viaţa de…

Am alergat 5 km la Xiaomi POP Run 2026 și am monitorizat cursa cu Redmi Watch 6 Lite

Xiaomi POP Run reprezintă o serie de evenimente cu o istorie destul de îndelungată, evenimente derivate din cursele inițial organizate în China sub denumirea de Xiaomi Orange Run. Deja foarte cunoscute în Asia, Xiaomi POP Run au ajuns de câțiva ani și în Europa, fiind organizate până acum în Madrid, Barcelona, Paris, Milano sau Varșovia.

Brăţara accesibilă Xiaomi Smart Band 11 ar putea fi disponibilă în 4 versiuni (Standard, NFC, Ceramic şi All-Metal)

Seria de brăţări Xiaomi Smart Band nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, aceasta fiind cea mai vândută serie de brăţări inteligente din lume.