Povestea unui smartphone pliabil de la Samsung dezvoltat în 2016

/
/
18 iun. 18
/

Bretoanele, camerele foto duale sau aşa zisele tehnologii cu inteligenţă artificială sunt posibile în 2018 pentru că acestea sunt simple artificii de marketing, neavând o utilitate reală în viaţa de zi cu. Aşteptăm încă marile inovaţii, schimbări care să zdruncine din temelii industria actuală a telefoanelor inteligente.

Smartphone-ul pliabil este poate cea mai mare ambiţie a producătorilor de telefoane mobile, iar Samsung pare a fi în pole position pentru a lansa într-un viitor apropiat un astfel de dispozitiv. Producătorul sud-coreean se gândeşte de mult la un astfel de gadget, în 2016 fiind foarte aproape de a prezenta publicului larg telefonul Samsung SM-G929F.

Acest model a fost produs în câteva unităţi prototip, însă Samsung a renunţat la el pentru că nu se potrivea viziunii de device premium a companiei. Pe scurt, arăta oribil. Samsung SM-G929F nu era un smartphone pliabil la propriu, ci avea două display-uri cu balamale. Terminalul avea un design învechit, era gros, greu şi ar fi avut un preţ destul de piperat.

Dacă oficialii Samsung au fost inspiraţi şi au renunţat la această struţo-cămilă, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre cei ai companiei ZTE. Producătorul chinez a lansat în toamna anului trecut un device similar, ZTE Axon M, iar acesta se bucură de vânzări atât de mari încât în curând ar putea fi retras de pe piaţă.

Sursa: androidauthority.com
Categorii: Samsung
Cuvinte cheie: samsung, smartphone pliabil
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Zeci de smartphone-uri şi tablete Samsung vor primi noi update-uri de securitate în luna decembrie (iată lista completă)

Samsung este un producător care de câţiva ani tratează foarte serios problema update-urilor, iar dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, cred că este compania cu cel mai susţinut roadmap de actualizări din lumea Android.

Samsung Galaxy Z TriFold – un pas în direcția corectă, dar și 5 puncte de întrebare

Samsung a lansat pliabilul suprem în opinia sa - Galaxy Z TriFold. Este un produs aflat la bursa zvonurilor de câțiva ani buni și uite că pe sfârșitul lui 2025 au ridicat cortina de pe acest dispozitiv.

Tableta Samsung Galaxy Tab S11 – review sau cum se comportă cel mai mare rival al iPad Air 11 (2025)

Pandemia Covid 19 a reprezentat perioada în care, cel puțin la debut, piața tabletelor a cunoscut o cerere accentuată, în principal datorită lockdown-ului.