Potrivit articolului pe care-l citez se pare că urmaşul celebrei serii Communicator va păstra de la aceasta şi un preţ destul de ridicat – 500 de euro înainte de taxe şi impozite. Pe un site de afară este pus la precomandă la 695 euro. Se poate să fie şi o mică „măgărie”, E7 fiind unul dintre cele mai aşteptate terminale din ultima perioadă. Cu siguranţă va fi mai scump decât Nokia N8 ce costă în jur de 2.299 lei. Cred că se va încadra în plaja 2.500 – 3.000 lei. Peste 3.000 ar deveni prohibitiv şi ar intra în concurenţă cu tablet pc-urile în genul Galaxy Tab.
Se vorbeşte că Nokia E7 va fi amânat pentru ianuarie 2011 faţă de declaraţiile oficialilor finlandezi care îl puneau în stocurile magazinelor de la începutul lui decembrie. Şi N8 a fost amânat vreo 2 luni de zile. Nu ar fi o noutate, Dell a făcut la fel cu Streak pentru mai puţin de o lună de zile şi criticile au curs valuri prin iulie – august în anul curent.
Atractivitatea E7 este dată nu de sistemul de operare care fie vorba între noi este ok şi l-am testat din greu ci de tastatura culisantă de dimensiuni generoase, camera de 8 Megapixeli ce ştie să filmeze HD, ecranul AMOLED de 4 inch – o premieră în portofoliul Nokia.