Android 7.0 / 7.1 Nougat este cea mai utilizată versiune Android la sfârşit de septembrie

/
/
30 sept. 18
/

Google a publicat graficul distribuţiei Android la nivel global pentru luna septembrie 2018. Cifrele au fost adunate în perioada 21 – 28 septembrie şi nici de această dată Android 9.0 Pie nu îşi face simţită prezenţa.

Conform noilor informaţii, cea mai utilizată versiune Android la sfârşit de septembrie este Android 7.0 / 7.1 Nougat (29.3%), iteraţie ce a fost lansată oficial în urmă cu mai bine de 2 ani. Android 8.0 / 8.1 Oreo continuă să crească, însă nu a reuşit încă să depăşească ocupanta locului 2, Android 6.0 Marshmallow, versiune ce deţine încă o cotă de 21.6%, chiar dacă este veche de peste 3 ani.

Interesant este că versiuni vechi şi foarte vechi de Android continuă să aibă procente importante, iar aici aş reaminti doar Android 4.4 KitKat cu 7.8%. Aceasta a fost anunţată în 2013, iar la un număr de peste 2.5 miliarde de smartphone-uri cu Android rezultă că la nivel global avem peste 195 milioane de device-uri cu acest sistem de operare. Uşor ridicol aş zice.

Sursa: developer.android.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung testează interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17 pe aproape 50 de device-uri Samsung Galaxy (iată care sunt acestea)

Samsung pregăteşte noul val de actualizări, cel pentru interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17. Conform unor surse apropiate de producătorul sud-coreean, în prezent se testează la nivel intern această ultimă iteraţie software pe un număr impresionant de device-uri.

Trei smartphone-uri premium Xiaomi au primit deja actualizarea stabilă la Android 17

În general Xiaomi nu este un etalon când vine vorba de rapiditate în implementarea celor mai noi iteraţii Android, însă iată că în cazul Android 17 face prima mişcare şi anunţă deja disponibilitatea update-ului pe trei smartphone-uri premium.

10 smartphone-uri şi tablete Xiaomi / Poco / Redmi nu vor mai primi actualizări de niciun fel

Xiaomi nu are o politică uşor de înţeles când vine vorba de update-uri software (în stilul Samsung), însă măcar oferă informaţii oficiale actualizate destul de des pe diversele sale pagini dedicate.