Care sunt şansele ca OnePlus 6T să ajungă în oferta Vodafone România ?

/
/
15 oct. 18
/

OnePlus are vânzări foarte bune la nivel global, chiar dacă nu prea are prezenţe în ofertele operatorilor telecom. Producătorul chinez ştie că este o pâine bună de mâncat în această zonă, tocmai de aceea negociază deja cu câţiva operatori importanţi.

Din surse actuale ştim OnePlus se află în negocieri avansate cu T-Mobile, iar în urmă cu câteva ore am aflat printr-un comunicat de presă că OnePlus 6T va fi comercializat în Marea Britanie prin operatorii O2, EE şi Vodafone, cât şi prin retailerii John Lewis şi Carphone Warehouse.

Pentru noi, românii, important este parteneriatul cu Vodafone. Dacă OnePlus este interesat să dezvolte parteneriatul cu operatorul britanic la întreaga reţea, poate peste câteva luni am putea vedea OnePlus 6T şi în oferta filialei Vodafone România. Eu zic că şansele sunt foarte mari ca în 2019 să avem posibilitatea de a cumpăra un device OnePlus cu abonament. Rămâne de văzut dacă lucrurile se vor mişca destul de repede pentru OnePlus 6T sau inaugurarea o va face OnePlus 7.

Sursa: forums.oneplus.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se deschid precomenzile pentru iPhone 18 Pro / iPhone 18 Pro Max la eMAG?

eMAG dă startul precomenzilor pentru iPhone 18 și iPhone 18 Pro Max, iar toate detaliile le aveți în articolul de față.

iPhone Duo – specificații, galerie de imagini și cu ce iese în evidență față de alte smartphone-uri pliabile

Apple a prezentat iPhone Duo și la 7 ani distanță de la primul pliabil și-au făcut curaj și au intrat pe această piață. Toate detaliile despre acest smartphone le aveți în materialul de față.

iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max – diafragmă variabilă pe camera principală, autonomie îmbunătățită și un procesor capabil de operațiuni mai avansate prin Siri AI

Apple a prezentat iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Sunt cele mai avansate smartphone-uri lansate de către compania americană până acum. Ies în față printr-un hardware mai performant, o cameră ce a primit diafragmă variabilă și autonomie la un nivel superior inclusiv față de iPhone 17 Pro și 17 Pro Max.