Sony Vaio S şi F în România

22/03/2011

Astăzi în prima parte a zilei am participat la lansarea în România a două portabile ale celor de la Sony încadrate în seria Vaio. Locaţia a fost Loft Lounge şi nu ştiu cum s-a făcut, dar de data aceasta am ajuns la timp. Am remarcat printre cei prezenţi pe Bogdan Petre, Dan Dragomir, Alex Rădescu şi Sorin Rusi.

Prezentarea a fost susţinută de Mircea Stoicescu – Trade Marketing Manager pentru Sony Vaio şi Tomohiro Nakashima – brand manager pentru această parte a Europei. Ultimul a spus că Sony a mizat pe piaţa românească şi are încredere în potenţialul său. Seria Vaio având în 2010 o creştere de 4 ori mai mare decât piaţa căreia se adresează.  Vaio pe plan local este din 2007.
Acum să trecem la partea cu adevărat interesantă şi anume cele două laptopuri.
Sony Vaio S – se adresează segmentului business. De când am testat un laptop de 13.3 inch am devenit fan al lor şi mi se par a fi compromisul ideal între portabilitate şi eficienţă în lucru. Au optat pe lângă Wi-Fi şi 3G să pună şi un slot pentru cartela SIM 3G ce vă permite să aveţi conexiune la internet şi într-o călătorie fără să fie nevoie a mai conecta un modem dedicat.
SB_ST07_B
image001
Un alt aspect extrem de important este autonomia. Promite în modul Stamina să reziste până la 7 ore. Nici un netbook pe care l-am butonat nu a ajuns la o asemenea performanţă. Cu o baterie suplimentară se dublează – 14 ore. Nu trebuie să opriţi notebookul spre a o conecta şi se încarcă distinct. Aveţi într-un tabel cele două configuraţii pentru seria Vaio S:
Laptop
Date tehnice
Sony Vaio VPC-SB1A9E/B Sony Vaio VPC-SB1V9E/B
Ecran 13.3 inch Vaio Display Plus 13.3 inch Vaio Display Plus
Procesor Intel Core i7-2620M Intel Core i5-2410M
Placă video ATI Radeon HD 6630M şi Intel HD Graphics ATI Radeon HD 6470M şi Intel HD Graphics
Memorie RAM 8 GB DDR3 4 GB DDR3
Spaţiu de stocare 128 GB Dual SSD 500 GB hard-drive SATA
Conectivitate Wi-Fi, bluetooth, blu-ray, usb 3.0, modem 3G Wi-Fi, bluetooth, dvd drive, usb 3.0
Sistem de operare Windows 7 Professional 64bit Windows 7 Professional 64bit
Baterie, greutate, grosime 1.7 kg, 24 mm 1.7 kg, 24 mm
Au fost multe întrebări legate de preţuri şi acestea se pare că vor fi cuprinse în funcţie de varianta aleasă între 5.000 şi 8.000 lei.
Sony Vaio F – este primul laptop al celor de la Vaio ce ajunge în România şi înglobează tehnologia 3D. Am văzut la “lucru” un astfel de portabil. Ecranul este un pic mai gros decât la alte laptopuri, dar probabil că se datorează tehnologiei 3D. Puteţi selecta modul de utilizare de la un buton de sub ecran – 2D sau 3D. Este un portabil de multimedia şi din datele hardware de top veţi vedea de ce ajunge la un preţ de 8.500 lei cu o pereche de ochelari incluşi. Dacă aţi opta să îi achiziţionaţi separat ar costa 350 de lei.
F21_H01_B_3Dviewing01
Laptop
Date tehnice
Sony VPC-F21Z1E/BI Sony VPC-F13Z8E/BI Sony VPC-F13L8E/H
Ecran 16.4 inch Vaio Display Premium LED Full HD 16.4 inch Vaio Display Premium Full HD 16.4 INCH Vaio Display Full HD
Procesor Intel Core i7-2630QM Intel Core i7-740QM Intel Core i5-480M
Placă video Nvidia GT 540M Nvidia GeForce GT 425M Nvidia Ge Force gt 425M
Memorie RAM 8 GB DDR3 8 GB DDR3 4 GB DDR3
Spaţiu de stocare 640 GB HDD Serial ATA 7200 rpm Idem Idem
Conectivitate Wi-Fi, ubs 3.0, bluetooth Wi-Fi, ubs 3.0, bluetooth Wi-Fi, usb 3.0, bluetooth
Sistem de operare Windows 7 Home Premium 64bit Windows 7 Home Premium 64bit Windows 7 Home Premium 64bit
Baterie, greutate, grosime

Pentru baterie, greutate si grosime nu am dat de datele oficiale.

O altă “chestie” generată de prezenţa la eveniment a fost că m-a sunat un prieten să îmi spună că m-a văzut la Prima TV – cred că atunci când mă jucam Gran Turismo 5 pe un ecran uriaş de la Sony cu 3D activat. Îmi amintesc că m-a filmat cineva când propteam prin parapet o supermaşină – virtual şi 3D. Smile
Îmi pare rău că nu am şi eu imagini de pe acolo. Dacă aveam o cameră foto de calitate cu siguranţă veneam cu zeci de fotografii care mai de care mai ok. Dacă o să am ocazia să le testez voi vorbi pe larg despre fiecare model în parte.

Vă ataşez şi comunicatele de presă:

Vaio F animează universul 3D

Divertisment 3D cu Blu-ray Disc 3D

Ecran VAIO Display Premium de 16,0” (40,6cm) Full HD pentru o experienţă 3D uimitoare

Selecţie instantanee a modului de vizualizare 3D sau 2D cu o apăsare de buton

Conversie a filmelor şi clipurilor 2D în modul de vizualizare 3D

Sunet surround realist cu S-Force 3D şi difuzoare bass-reflex încorporate

Transfer rapid de date cu USB 3.0

Puneţi-vă ochelarii active shutter, identici cu cei pe care îi folosiţi pentru televizorul BRAVIA® 3D TV şi bucuraţi-vă de experienţa uimitoare oferită de jocurile, filmele şi fotografiile 3D pe noua serie VAIO F.
Ecranul Full HD VAIO Display Premium de 16,0” (40,6cm) vă va surprinde prin calitatea uimitoare a imaginii 3D, optimizată pentru o vizionare confortabilă fără “flicker”.
Spre deosebire de ecranele 3D polarizate pasiv, seria VAIO F folosește tehnologia cu cadre secvenţiale şi iluminare LED cu control al backlight-ului. Această soluţie asigură un tip de răspuns foarte scurt şi unghiuri de vizualizare largi, afişând imagini mai clare şi mai luminoase. Tehnologia cu cadre secvenţiale afişează alternativ imagini Full HD (1920 x 1080) 3D pentru ochiul stâng şi drept cu până la 240 de cadre pe secundă, asigurând fluiditatea imaginii finale. De la filme de acţiune, până la sporturi, jocuri şi multe altele: veţi fi răsplătiţi cu o experienţă 3D mult mai relaxată, chiar şi după perioade lungi de vizualizare.
Noua serie VAIO F vă oferă mult mai multe modalităţi prin care vă puteţi bucura de divertismentul preferat. Apăsaţi butonul 3D şi veţi selecta imediat modul de vizualizare preferat 2D sau 3D. VAIO F suportă nativ conţinut 3D precum filmele 3D pe Blu-ray Disc™, jocurile şi clipurile. De asemenea, puteţi vizualiza imagini panoramice 3D realizate cu camerele digitale Cyber-shot™ şi camerele digitale Sony α DSLR. În plus, filmele 2D de pe Blu-ray Disc sau DVD pot fi convertite instantaneu în formatul de vizualizare 3D cu o simplă apăsare de buton.
Procesorul performant Intel® Core™ i7 care motorizează noua serie VAIO F rezolvă toate sarcinile multimedia 2D sau 3D. Toată această putere este completată de o placă video de înaltă performanţă NVIDIA® GeForce cu suport DX11 pentru cea mai bună redare a jocurilor şi filmelor Full HD.
Noua serie VAIO F oferă, de asemenea, o nouă dimensiune a divertismentului audio: sunet surround îm stil de cinema cu sistemul Dolby® Home Theater v3. De asemenea, tehnologia S-Force 3D creează un efect de sunet 5.1 surround cu cele 2 difuzoare bass-reflex. Rezultatul este un sunet puternic, realist care îmbogăţeşte conţinutul 3D şi 2D.
Noile VAIO F sunt foarte uşor de folosit, având butoanele pentru funcţii amplasate la îndemână, exact deasupra tastaturii, pentru a pemite accesul printr-o singură atingere la funcţiile cele mai folositoare. Butonul “ASSIST” lansează aplicaţia VAIO Care care detectează şi rezolvă orice problemă, tocmai pentru a permite utilizarea VAIO în cele mai bune condiţii. Butonul dedicat “VAIO” lansează galeria media pentru a facilita navigarea prin colecţiile de fotografii, videoclipuri şi muzică, în timp ce butoanele de playback, sensibile la atingere oferă o navigare uşoară prin colecţia dumneavoastră multimedia.
Împreună cu o nouă tastatură aerisită ce permite o dactilografiere corectă, noua serie VAIO F include o tastatura numerică pentru introducerea rapidă a datelor. Aceasta este completată de un touchpad ergonomic cu suport pentru gesturi, ceea ce oferă o experienţă mai bogată şi mai intuitivă pentru Microsoft Windows 7 şi aplicaţiile compatibile. Pentru a uşura tastarea în cazurile în care laptopul este folosit noaptea tastatura este iluminată şi senzorul de lumină poate diminua corespunzător luminozitatea ecranului.
Cele două porturi USB 3.0 oferă o creştere semnificativă a transferlui de date în comparaţie cu USB 2.0, în timp ce tehnologia Bluetooth 3.0 permite o conexiune mult mai rapidă între dispozitivele mobile.

Noua serie VAIO S oferă mai multă autonomie întrun notebook de 13” mai uşor

  • Design plat, elegant – robusteţe şi mobilitate sporită
  • Un nou concept de baterie “smart” care asigură o autonomie de până la 14 ore
  • Sistem grafic hibrid de înaltă performanţă, pentru echilibru
  • între performanţă şi autonomie

  • Funcţii “Fast Boot” şi acces web rapid pentru o productivitate crescută
  • Tastatură iluminată şi senzor de iluminare
  • Conectivitate VAIO
  • everywair 3G WWAN

Sony introduce o nouă gamă de notebook-uri subţiri prin seria VAIO S de 13,3” (33,7cm), care reuneşte trei caracteristici esenţiale pentru utilizatorii business: puterea, design-ul şi mobilitatea.
Noua serie de notebook-uri VAIO S se diferenţiază printr-un design perfect plat, elegant, integrând materiale care asigură robusteţea şi greutatea redusă a modelelor. Carcasa notebook-urilor este construită din aliaj de magneziu cu un suport ergonomic pentru palmă din aluminiu, iar noua articulaţie este ascunsă inteligent în spatele carcasei şi nu distrage atenţia de la ecran. Grosimea sistemului a fost redusă la mai puţin de 24mm, iar greutatea este de aproximativ 1,75kg, ideală pentru călătorii.
În seria inovaţiilor, VAIO S utilizează un concept nou de baterie, care permite prelungirea autonomiei pentru o activitate prelungită zi şi noapte. Bateria internă lithiu-polymer asigură suficientă energie pentru o activitate de până la 7 ore (în modul Stamina). Dar, autonomia poate fi dublată cu ajutorul bateriei externe, plate, care poate fi încărcată separat, fără a fi conectată la PC. În plus, bateria externă poate fi ataşată la PC fără să fie nevoie de închiderea sistemului sau deconectarea bateriei interne, sporind autonomia până la 14 ore.
Noul Sistem Grafic Hibrid Dinamic optimizează în mod inteligent performanţele grafice în funcţie de gradul de dificultate al activităţii, comutând automat sau manual între unitatea Intel integrată şi unitatea grafică AMD Radeon™ HD seria 6000. Avantajul principal al sistemului hibrid este asigurarea permanentă a echilibrului între performanţă şi autonomie, fie că urmăriţi un film HD fie că pur şi simplu luaţi notiţe.
Ecranul VAIO Display Plus de 13,3” (33,7cm) animează documentele şi conţinutul multimedia printr-o excelentă luminozitate, contrast sporit şi claritate. Acoperirea avansată anti-reflexie a ecranului permite vizualizarea documentelor în orice condiţii de iluminare. Cu o rezoluţie de 1366×768 ecranul panoramic este perfect proporţionat pentru afişarea a două pagini web una lângă alta.
Tastatura iluminată cu taste izolate permite tastarea comfortabilă zi şi noapte. Senzorul de lumină ambiantă reduce iluminarea ecranului şi porneşte iluminarea tastaturii asigurând confortul şi creşterea autonomiei atunci când lumina ambiantă e insuficientă.
Noua serie VAIO S este concepută pentru maximizarea productivităţii zilnice. Funcţia Fast Boot reduce timpul de pornire al sistemului cu 50%. Funcţia se dovedeşte extrem de utilă în situaţii în care este nevoie de accesarea rapidă a datelor de pe sistem (atunci când vă grăbiţi spre aeroport de exemplu). În plus, datorită butonului WEB utilizatorii pot accesa, în câteva secunde, un browser rapid de Internet. Ideal pentru verificarea de ultim moment a unor e-mail-uri în holul de la “Plecări”.
Modemul 3G de bandă largă încorporat vă permite să fiţi conectat oriunde şi oricând cu până la 7.2Mbps, prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă.
Accesoriile disponibile includ bateria externă BPSC24, livrată cu propriul adaptor de încărcare, o staţie de docking/multiplicator de porturi cu design subţire, huse şi genţi din piele.

4 iamgini făcute cu Nokia C7.

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.