Cum este service-ul OnePlus?

/
/
6 nov. 18
/

Am primit un mesaj din partea unui cititor legat de serviciul OnePlus pentru modelul OP6. 

Am cumpărat un OnePlus 6 de pe site-ul oficial și după doua săptămâni am observat ca pe la capacul bateriei nu era bine lipit de rama metalica si intra mizerie. L-am trimis la service unde reparația a durat o luna și o zi din lipsa de piese. S-a înlocuit capacul bateriei. Pe lângă faptul că a durat atât a venit cu capacul bateriei nelipit pe toată suprafata.

Acum cei de la suport OP îmi cer să trimit telefonul din nou în service. Am zis că nu pot risca ca telefonul să mai stea încă o luna în service și le-am cerut să mi-l înlocuiască crezând ca durează mai puțin și toată situația este creata de ei, eu neavând nici un fel de vină. Până la urmă au fost de acord cu înlocuirea, dar durează 12 zile până ajunge înapoi.”

Cel mai bun preț pentru OnePlus se obține prin magazinul online ce livrează și în țara noastră. În ce privește problemele legate de garanție, ei se ocupă de transport etc. Totuși, uite că sunt și situații mai puțin plăcute precum cea de sus.

Putem extinde discuția în rubrica de comentarii.

Ca o notă personală, cred că până la urmă dacă vor trimite un telefon nou cumva își spală din păcate.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, service OnePlus
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

REDMAGIC 11 Air – review (Luați cât este fierbinte! Și chiar este fierbinte…)

REDMAGIC este un brand al celor de la ZTE, care mai dețin și marca nubia. De la aceasta din urmă am testat deja un telefon care avea particula „Air” în denumire, iar acum vedem cum se prezintă un smartphone de gaming ce se anunță și el subțirel în talie. Este adevărat că nu bate recorduri…

Piaţa telefoanelor inteligente scade cu 6% în primul trimestru din 2026, însă Apple reuşeşte surpriza şi este pentru prima oară lider la nivel global în primele 3 luni ale anului

Piaţa globală de telefoane inteligente trece printr-o perioadă extrem de dificilă, iar de data aceasta nu ne mai referim strict la nivel de cerere şi ofertă.

Smartphone-urile low-cost au început să se scumpească, nu prea se mai lansează modele noi sub 120 de dolari la nivel global

Preţurile smartphone-urilor au început să crească deja, noile modele având preţuri mai mari decât generaţiile anterioare. Chiar acum câteva zile vă scriam că preşedintele Xiaomi, Lu Weibing, a declarat că preţurile pentru tot ce înseamnă memorie RAM + spaţiu de stocare au luat-o razna, acestea fiind şi de 4 ori mai mari decât în urmă…