CFO-ul Huawei a fost arestat în Canada la solicitarea Statelor Unite ale Americii

/
/
6 dec. 18
/

Disputa Huawei – Statele Unite ale Americii intră deja pe un câmp minat şi nu cred că va mai trece mult timp până când China va răspunde cu acţiuni similare. Agresivitatea americanilor întrece deja orice limită, iar presiunile puse altor ţări se măresc de la zi la zi.

În urmă cu doar câteva ore autorităţile din Canada au arestat CFO-ul (Chief Financial Officer) Huawei care “întâmplător” este şi fiica fondatorului companiei. Meng Wanzhou a fost arestată în Vancouver la solicitarea Statelor Unite ale Americii deoarece a încălcat embargo-ul comercial impus de această ţără Iranului (cam aceeaşi poveste cu care s-a confruntat şi ZTE).

Statele Unite ale Americii îşi doreşte extrădarea CFO-ului Huawei, iar în cursul zilei de mâine va avea loc o audiere pentru stabilirea unei cauţiuni.

Ambasada Chinei din Canada a solicitat eliberarea imediată a cetăţeanului său, în timp ce Huawei a declarat că arestarea nu are nicio justificare, compania respectând legile şi regulamentele din toate ţările în care este prezentă.

Întâmplător sau nu, şeful Serviciului Canadian de Securitate şi Informaţie (CSIS) a avertizat în aceeaşi zi canadienii despre posibile acte de spionaj ce ar putea avea loc prin intermediul reţelei 5G aflată în acest moment în dezvoltare.

Personal toate aceste acţiuni ale Statelor Unite ale Americii mi se pare pline de ipocrizie, asta în condiţiile în care tu ca ţară te-ai dezvoltat prin spionaj, ai cea mai bună reţea de spionaj din lume şi multinaţionalele tale îţi pot oferi oricând informaţii detaliate despre miliarde de oameni din întreaga lume (Facebook, Google, Apple, Microsoft etc.).

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: CFO, Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei Watch 6 Pro – review (Cel mai evoluat smartwatch al companiei, dar încă nu perfect)

Gama de dispozitive purtabile la încheietura mâinii de la Huawei este extrem de extinsă, acoperind de la segmentul accesibil reprezentat de brățări de fitness și până la ceasuri de lux. Este astfel necesar să explic în primă fază în cadrul acestui review, unde este poziționată gama Watch. Ei bine, această serie este plasată imediat sub…

Acord între HUAWEI și Qualcomm estimat la 6.9 miliarde dolari pentru licențierea multianuală de patente

Este interesant acest acord între HUAWEI și Qualcomm pentru că va trebui să primească și aprobarea autorităților de reglementare, iar în SUA știm că HUAWEI este pe lista neagră a Departamentului de Stat al SUA încă din 2019...

Huawei a lansat oficial noile Watch 6 și Watch 6 Pro, în versiunile de 46 și 42 mm, iar noi avem un cod exclusiv pentru o reducere de -400 lei

După ce am văzut cum se prezintă Huawei Watch GT 7 Pro și Watch D3, urmează un review detaliat și pentru Watch 6 Pro, dar până atunci zic că merită să aflați despre oferta de lansare și, mai ales, că avem un cod de reducere exclusiv, prin care prețul de listă devine mai mic cu…