Valoarea pieței de telefoane mobile în România pe 2018 – 1 miliard euro?

/
/
8 dec. 18
/

Sfârşitul de an vine şi cu câteva date interesante pentru segmentul telefoanelor inteligente din România. Conform celor de la zf.ro în primele 10 luni s-au vândut în ţara noastră peste 3 milioane de smartphone-uri cu un preţ mediu de 1000 lei / unitate.

Dacă la nivel global piaţa telefoanelor inteligente are o stagnare (în unele ţări chiar scădere), în România aceasta este pe val. Comparativ cu perioada similară din 2017, pe plan autohton au fost vândute cu 10% mai multe terminale, iar valoarea medie / unitate a crescut de la 800 lei la 1000 lei.

Nici feature-phone-urile nu stau mai rău. În primele 10 luni s-au vândut cu puțin sub 1 milion de unităţi, cifră aflată în creştere cu câteva procente comparativ cu datele înregistrate în 2017. 

Ce aşteptări avem pentru întreg anul 2018 ?

Specialiştii estimează că în 2018 vom depăşit pragul a 4 milioane de smartphone-uri comercializate, noiembrie şi decembrie fiind campioane ale vânzărilor. Dacă se păstrează media de 1000 lei / unitate în cazul telefoanelor inteligente şi dacă se vor comercializa în mod concomitent și alte 200.000 de feature-phone-uri, pentru 2018 am putea asista la un record: peste 1 miliard de euro cheltuiţi pe telefoane mobile într-un singur an.

Companiile cele mai câştigate în România sunt Samsung, Huawei şi Apple, trio ce împreună încasează 90% din toţi banii cheltuiţi de români pe telefoane mobile. 

Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un amendament introdus de Comisia Europeană schimba radical regulile pentru smartphone-uri şi tablete (acestea nu vor mai trebui să aibă baterii uşor de înlocuit din 2027)

Comisia Europeană a votat în 2023 o directivă care prevede ca din februarie 2027 toate device-urile portabile să aibă baterii uşor detaşabile, adică unele care să poată fi simplu de înlocuit chiar de către utilizatori.

Orange YOXO şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete (am făcut o simulare pe care am comparat-o cu Flip.ro şi a ieşit o diferenţă semnificativă)

Orange YOXO, serviciul de telefonie mobilă 100% digital, şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete. Programul este dezvoltat împreună cu Recommerce, expert european în domeniu, alături de care YOXO a dezvoltat anul trecut și platforma de dispozitive recondiționate certificate, care respectă standardele europene de calitate.

REDMAGIC 11S Pro disponibil global – Snapdragon 8 Elite Gen 5, sistem de răcire AquaCore cu ventilator la 24.000 rpm integrat și baterie de 7500 mAh

Brandul de gaming al celor de la ZTE anunță astăzi disponibilitatea la nivel global pentru cel mai noi smartphone de gaming - REDMAGIC 11S Pro. Acesta propune o serie de noutăți pentru a asigura o experiență în jocuri dintre cele mai bune, iar prețul pe site-ul oficial pleacă de la 799 EUR pentru versiunea cu…