Comisia Europeană investighează propunerea de achiziţie a Liberty Global (UPC) de către Vodafone

/
/
12 dec. 18
/

Se pare că achiziţia operaţiunilor Liberty Global din Cehia, Germania, Ungaria şi România (UPC) de către Vodafone nu este atât de sigură precum părea până acum. Comisia Europeană are câteva semne de întrebare legate de o posibilă creştere a preţurilor şi de o posibilă reducere a opţiunilor de alegere pentru consumatori după preluare, astfel că şi-a oferit un timp mai lung de analiză.

„Este important ca toți consumatorii din UE să aibă acces la servicii de telefonie și televiziune la prețuri accesibile și de bună calitate. Investigația noastră aprofundată vizează să asigure faptul ca achiziționarea de către Vodafone a companiilor de telecomunicații Liberty Global din Cehia, Germania, Ungaria și România să nu conducă la creșterea prețurilor, la reducerea posibilităților de alegere și la reducerea inovării în domeniul telecomunicațiilor și serviciilor TV pentru consumatori”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență.

Comisia Europeană este preocupată de situaţiile din Germania şi Cehia, acolo unde preluarea ar putea reduce concurenţa. În Cehia, furnizorii de servicii de telecomunicații independente ar putea fi eliminați din piața cu amănuntul a serviciilor de telecomunicații mobile, piața cu amănuntul a serviciilor de acces la internet și piața cu amănuntul pentru serviciile TV, datorită produselor convergente pe care entitatea nou creată le-ar putea oferi.

În Germania, Vodafone şi Unitymedia (filiala Liberty Global) se află în prezent în competiţie reciprocă în anumite zone, iar o eventuală tranzacţie ar putea elimina concurenţa dintre societățile care fuzionează, ar reduce numărul de jucători și ar limita stimulentele entității care face obiectul fuzionării de a concura efectiv cu operatorii rămași.

Pentru Ungaria şi România nu au fost identificate preocupări, astfel că până pe 9 mai 2019 Comisia Europeană trebuie să finalizeze investigaţia pentru situaţiile din Germania şi Cehia.

Sursa: hotnews.com
Categorii: Retelistica, Vodafone
Cuvinte cheie: tranzactie, UPC, vodafone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Piaţa de comunicaţii electronice din România are un singur lider la final de 2025, iar acesta se numeşte DIGI (cotele de piaţă pur şi simplu distrug concurenţa)

ANCOM publică de 2 ori pe an situaţia pieţei de comunicaţii electronice din România: prima raportare o face la jumătatea anului şi a doua raportare la final de an. În urmă cu doar câteva ore a fost publicată de către ANCOM situaţia aferentă la final de 2025.

România are al 7-lea cel mai ieftin internet fix din lume şi cel mai ieftin din Uniunea Europeană în 2026

România este o ţară în care serviciul de internet fix are un cost foarte accesibil, iar asta o ştim de foarte mult timp. Recent a apărut o analiză actualizată la 2026, iar situaţia se prezintă mai bine decât m-aş fi gândit.

Ca răspuns la renunţarea colaborării cu PayPoint, DIGI anunţă o nouă modalitate de plată a facturilor, sigură, gratuită şi rapidă (primul furnizor din România ce integrează RoPay)

La finalul lunii trecute aflam că DIGI a renunţat la contractul de colaborare cu PayPoint, astfel că operatorul telecom s-a văzut nevoit să ofere abonaţilor săi o nouă modalitate de plată convenabilă a facturilor.