PNL aduce în discuţie interzicerea echipamentelor 5G Huawei în România

/
/
6 mart. 19
/

Presiunea pusă de Statele Unite ale Americii tuturor ţărilor membre NATO a ajuns şi în România. Pavel Popescu, membru PNL şi secretar în comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, a declarat că partidul din care face parte a solicitat o analiză care să evidenţieze riscul la care s-ar putea expune ţara noastră dacă va utiliza echipamente Huawei în dezvoltarea infrastructurii 5G.

Pavel Popescu a declarat pentru Reuters„trebuie să ne protejăm interesele strategice şi există multe suspiciuni legate de aceste echipamente. Este foarte important să blocăm orice înţelegeri publice, contracte şi legături cu producătorul de echipamente chinez.”

Interesant este că acelaşi reprezentant PNL a susţinut că „Motivul principal din spatele acestei poziţii este parteneriatul cu America şi rolul nostru în structurile NATO”. Practic se scot în faţă presupusele riscuri de securitate cibernetică, însă o eventuală decizie de interzicerea a echipamentelor Huawei în România se va lua la presiunea americanilor.

Momentan Huawei poate participa la orice licitaţie publică ce are drept obiectiv construirea infrastructurii naţionale de telecomunicaţii pe baza unui memorandum semnat în 2013 între Ministerul Comunicaţiilor şi Huawei.

Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: Huawei, tehnologie 5G
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Este oficial, Telekom Mobile mai are o lună de prezenţă în România (Vodafone confirmă fuziunea finală)

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.

Schimbare importantă anunţată de Digi România – toate serviciile sale vor renunţa la lei şi vor fi exprimate direct în euro (iată cum arată noile preţuri ale abonamentelor)

Majoritatea serviciilor Digi România sunt exprimate astăzi, 26.05.2026, în lei, însă acest lucru se va schimba începând de mâine, 27.05.2026, cu excepţia abonamentelor deja existente (pentru acestea noile schimbări se vor implementa începând cu 1 iulie 2026).

Românii nu îşi vor mai vedea echipele favorite în cupele europene pe canalele tv clasice, deoarece drepturile pentru Europa League şi Europa Conference League au ajuns la Voyo

La începutul acestei luni vă spuneam că Digi Sport şi Prima Sport au obţinut o victorie de etapă în faţa platformelor de streaming video şi au cumpărat drepturile Champions League pentru încă 4 sezoane (2027 – 2028, 2028 – 2029, 2029 – 2030 şi 2030 – 2031).