HTC elimină aproape toate aplicaţiile proprii din Google Play

/
/
9 apr. 19
/

Ultimele informaţii financiare ale celor de la HTC oferă urme de speranţe, însă din păcate motorul acestor creşteri uşoare nu a fost departamentul de telefoane inteligente. Se pare că producătorul taiwanez are o nouă strategie pentru acest segment, însă nu ştim încă direcţia.

Din luna februarie până în prezent HTC a eliminat din Google Play nu mai puţin de 14 aplicaţii proprii, printre cele mai importante fiind HTC Calendar, HTC Mail, HTC Dot View, Sense Home Launcher, HTC People, HTC Video Player, HTC Re Camera, HTC Speak, HTC Car şi HTC Ice View.

Multe dintre acestea nu au mai fost actualizate de luni întregi, însă erau în continuare foarte utile deţinătorilor de device-uri HTC. Şi totuşi de ce a luat producătorul taiwanez această decizie ?

Cei mai pesimişti se gândesc la o retragere completă a celor de la HTC din piaţa smartphone-urilor. Personal tind şi eu către această variantă, mai ales că nu avem niciun fel de informaţii despre posibile viitoare modele, iar cele mai noi surse indică negocieri avansate cu alţi producători pentru licenţierea brandului (în India pentru început).

Varianta optimistă este aceea că HTC pregăteşte lansarea de telefoane parte a programului Android One, deci acestea aplicaţii custom HTC oricum nu şi-ar mai avea rostul. Dar ce faci cu utilizatorii de modele mai vechi ?

Rămâne de văzut care este strategia HTC, însă clar accentul se va pune pe tehnologia VR şi mai puţin pe smartphone-uri.

Sursa: phonearena.com
Categorii: HTC
Cuvinte cheie: aplicatii, Google Play, HTC
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HTC Wildfire E Star – detalii oficiale pentru un smartphone entry-level cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare

HTC nu mai fabrică smartphone-uri direct, însă îşi licenţiază brandul către diverse companii, unele mai puţin cunoscute de prin Rusia, Orientul Mijlociu, iar mai nou din Africa. Se pare că Water World International Industrial Limited a primit din partea HTC drepturile pentru tot ce înseamnă continentul african, iar cel mai nou smartphone realizat sub acest…

HTC U23 Pro poate fi precomandat şi în Europa cu livrare începând din 28 iunie

A trecut ceva timp de când nu am mai avut un smartphone HTC disponibil la comandă în Europa, însă iată că acum avem un nou model.

HTC U23 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ

Cel mai nou smartphone apărut sub brandul HTC se numeşte HTC U23 Pro şi a fost lansat oficial în Taiwan.