Rivalii Sony şi Microsoft se aliază pentru dezvoltarea unui nou serviciu de gaming

/
/
17 mai 19
/

O alianţă între Sony şi Microsoft în segmentul de gaming părea imposibilă în urmă cu câţiva ani, mai ales că în acea perioadă consolele de jocuri nu aveau alt tip de competiţie.

Cei doi mari giganţi au rămâs puţin în urmă, iar noul sistem de gaming în cloud propus de Google prin Stadia şi Apple prin Arcade i-a prins puţin pe picior greşit.

Pentru a recupera timpul pierdut, Sony şi Microsoft au considerat că experienţa cumulată va avea mai multe şanse de reuşită, decât cea pe cont propriu. În aceste condiţii cele două companii au bătut palma pentru dezvoltarea unui serviciu de gaming în cloud, probabil bazat pe platforma Microsoft Azure. Colaborarea are şi ramificaţii în zona inteligenţei artificiale, cât şi în segmentul hardware al senzorilor de imagine smart.

În paralel cele două companii vor lansa anul viitor şi noi generaţii ale consolelor de gaming, PlayStation 5, respectiv Xbox Two.

Sursa: gadgetzone.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

eMAG şi Dedeman simplifică tranzacţiile şi integrează plata instant prin RoPay (totul este gratuit)

Clienţii eMAG şi Dedeman pot alege începând de săptămâna aceasta RoPay la finalizarea comenzilor şi pot autoriza plata direct din aplicația de mobile banking a băncii lor, într-un flux digital simplu și sigur.

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.